culminare

See also: culminaré

Italian

Etymology

Borrowed from Medieval Latin culmināre, from Latin culmen.

Pronunciation

IPA^(key): /kul.miˈna.re/
Rhymes: -are
Hyphenation: cul‧mi‧nà‧re

Verb

culminàre (first-person singular present cùlmino, first-person singular past historic culminài, past participle culminàto, auxiliary èssere)

(intransitive) to culminate (in)

Conjugation

Conjugation of culminàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)

person	singular			plural
infinitive	culminàre
auxiliary verb		èssere	gerund		culminàndo
present participle		culminànte	past participle		culminàto
person	first	second	third	first	second	third
indicative	io	tu	lui/lei, esso/essa	noi	voi	loro, essi/esse
present	cùlmino	cùlmini	cùlmina	culminiàmo	culminàte	cùlminano
imperfect	culminàvo	culminàvi	culminàva	culminavàmo	culminavàte	culminàvano
past historic	culminài	culminàsti	culminò	culminàmmo	culminàste	culminàrono
future	culminerò	culminerài	culminerà	culminerémo	culmineréte	culminerànno
conditional	culminerèi	culminerésti	culminerèbbe, culminerébbe	culminerémmo	culmineréste	culminerèbbero, culminerébbero
subjunctive	che io	che tu	che lui/che lei, che esso/che essa	che noi	che voi	che loro, che essi/che esse
present	cùlmini	cùlmini	cùlmini	culminiàmo	culminiàte	cùlminino
imperfect	culminàssi	culminàssi	culminàsse	culminàssimo	culminàste	culminàssero
imperative	—	tu	Lei	noi	voi	Loro
imperative		cùlmina	cùlmini	culminiàmo	culminàte	cùlminino
negative imperative		non culminàre	non cùlmini	non culminiàmo	non culminàte	non cùlminino

Related terms

Anagrams

culminerà

Romanian

Etymology

From culmina +‎ -re.

Noun

culminare f (plural culminări)

culmination

Declension

	indefinite	definite	indefinite	definite
	singular		plural
nominative-accusative	culminare	culminarea	culminări	culminările
genitive-dative	culminări	culminării	culminări	culminărilor
vocative	culminare, culminareo		culminărilor

Spanish

Verb

culminare

first/third-person singular future subjunctive of culminar