Articole de calitate
Conținut recomandat
Far Cry 4 este un joc video first-person shooter de acțiune-aventură, open world, dezvoltat și publicat de Ubisoft pentru platformele PlayStation 3, PlayStation 4, Xbox 360, Xbox One și Microsoft Windows. Este succesorul lui Far Cry 3 (2012) și al patrulea titlu din seria Far Cry. Jocul a fost lansat pe 18 noiembrie 2014.

Acțiunea jocului are loc în Kyrat, o țară ficțională din Himalaya, formată din munți, păduri, ape și sate. Povestea principală îl urmărește pe Ajay Ghale, un tânăr american de origine kyratiniană, ce este prins într-un război civil desfășurat între Armata Regală din Kyrat, condusă de tiranicul rege Pagan Min, și Mișcarea de Rezistență, numită Golden Path. Gameplay-ul se concentrează pe luptă și explorare; jucătorii se luptă cu inamicii și animalele din sălbăticie folosind o varietate largă de arme, în timp ce completează misiuni secundare, strâng lucruri folositoare și progresează în poveste. Jocul conține multe elemente ale jocurilor RPG, precum misiunile cu diferite deznodăminte. Pe lângă campania jocului, jocul conține și un editor de hartă, un mod multiplayer co-operative, dar și un mod multiplayer asimetric competitiv, dezvoltat de Red Storm Entertainment.

Jocul a fost anunțat în mai 2014, iar dezvoltarea a început imediat după lansarea lui Assassin's Creed III, la sfârșitul anului 2012. Inițial, echipa a intenționat să continue povestea din Far Cry 3, dar această idee a fost abandonată mai târziu, iar echipa a decis să dezvolte un nou cadru și o nouă poveste pentru joc. Anumite aspecte din Far Cry 4 au fost inspirate din Războiul civil din Nepal, iar costumele antagonistului Pagan Min au fost inspirate din filmele japoneze Fratele și Ichi the Killer (2001).

Far Cry 4 a avut parte de recenzii pozitive după lansare. Criticii au lăudat designul open world, grafica, coloana sonoră, precum și personajele, în special pe antagonistul Pagan Min. Au fost lăudate și noile adăugări pentru gameplay, precum lansatorul de frânghie, dar și bogăția conținutului. Cu toate acestea, unii critici nu au fost mulțumiți de poveste și au găsit jocul prea similar cu predecesorul său. Jocul a fost un succes comercial, vânzând peste 7 milioane de copii până la sfârșitul anului 2014, și a fost cea mai bună lansare din istoria seriei.

Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
12 decembrie:
Guglielmo Marconi

Alte aniversări: 11 decembrie12 decembrie13 decembrie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.


Limbă
  NODES
os 20