JAS 39 Gripen (în română: Grifon) este un avion multirol cu greutate redusă, monomotor, fabricat de compania aeronautică SAAB din Suedia. A fost dezvoltat pentru a înlocui avioanele Saab 35 Draken și 37 Viggen în cadrul Forțelor Aeriene Suedeze (Flygvapnet). Gripen este dotat cu aripă delta, ampenaj tip rață (denumit și canard), un design care conferă stabilitate relaxată și un sistem electronic de control automat (în engleză: fly-by-wire).
În anul 1979, guvernul suedez a demarat un program de cercetare pentru un avion polivalent care să înlocuiască avioanele Saab 35 Draken și 37 Viggen. Un design propus de Saab a fost ales și dezvoltat sub denumirea de JAS 39. Mai mic decât alte avioane similare, Gripen are o viteză maximă de Mach 2. Opt puncte de acroșare exterioară pentru armament îi permit să transporte o mare varietate de bombe și rachete, avionul fiind dotat și cu un tun automat Mauser BK-27 de calibrul 27 mm. Motorul său Volvo-Flygmotor RM12, derivat din modelul General Electric F404 folosit și de F/A-18 Hornet, dezvoltă o forță de tracțiune de peste 80 kilonewtoni folosind sistemul de postcombustie, raportul tracțiune-greutate fiind de 0,97.
Avionul a fost introdus în dotare în anul 1997, având inițial probleme cu avionica. Un prototip s-a prăbușit în timpul zborurilor de încercare. Saab a cooperat cu alte companii aeronautice pentru a lansa pe piață avionul, având un succes moderat în Europa Centrală, Africa de Sud și Asia de Sud-Est. Peste 264 de avioane JAS 39 Gripen au fost livrate sau comandate până în anul 2011.
|
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru (foto), a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
- ... viermele galben de făină este capabil să consume polistiren?
|