Articole de calitate
Conținut recomandat

Raidul de la Dieppe, cunoscut și ca Bătălia de la Dieppe, Operațiunea Rutter și mai târziu ca Operațiunea Jubilee, a fost un atac aliat din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale împotriva portului francez Dieppe aflat sub ocupație germană. Raidul a avut loc pe țărmul de nord al Franței pe 19 august 1942. Atacul a început la ora 5:00, iar la 10:50 comandourile aliate au fost forțate să înceapă retragerea. La atac au participat peste 6.000 de infanteriști, în cea mai mare parte canadieni, sprijiniți de un regiment canadian de blindate, un corp al infanteriștilor marini britanici și câteva grupuri de debarcare ale Royal Air Force.

Obiectivele atacului vizau demonstrarea capacității de cucerire și păstrare a controlului asupra unui port inamic pentru o scurtă perioadă de timp, dar și culegerea de informații despre inamic – prin interogarea prizonierilor, cucerirea unui centru de spionaj maritim din oraș și a unei instalații radar de pe un deal din apropiere și capturarea de materiale militare. Deși obiectivul principal nu a fost îndeplinit, iar cele secundare au fost îndeplinite parțial, au fost adunate o serie de informații cu privire la capacitatea de reacție a germanilor. Militarii aliați au încercat în timpul retragerii să distrugă instalațiile apărării de coastă germane, structurile portuare și o serie de clădiri strategice. Datorită faptului că aliații nu au reușit să obțină un control ferm asupra orașului Dieppe, aceste ultime obiective nu au fost atinse în cea mai mare parte. Alte obiective importante ale raidului au fost ridicarea moralului trupelor, a rezistenței franceze, a opiniei publice, dar și demonstrarea hotărârii Regatului Unit și al SUA pentru deschiderea celui de-al doilea front european. Deschiderea acestui de-al doilea front era o obligație pe care și-o asumaseră aliații occidentali în fața Uniunii Sovietice și urmărea scăderea presiunii germane asupra Frontului de Răsărit. Nici acest ultim obiectiv nu a fost îndeplinit și a demonstrat că armatele americană și britanică nu sunt capabile să desfășoare o debarcare încununată de succes în Franța, cel puțin nu în viitorul imediat.

Un număr de 3.623 de militari aliați care au debarcat (dintr-un total de 6.086, adică aproape 60 %) au fost fie uciși, răniți sau au căzut prizonieri. Royal Air Force nu a reușit să atragă Luftwaffe într-o bătălie aeriană deschisă și a pierdut în schimb 96 de avioane (cel puțin 32 victime ale apărării antiaeriene sau ale accidentelor). În același timp, Luftwaffe a pierdut doar 48 de aparate de zbor, Royal Navy a pierdut 33 de vase de debarcare și un distrugător. Experiența de la Dieppe a influențat preparativele pentru debarcările din Africa de nord franceză (Operațiunea Torța) și Normandia (Operațiunea Overlord).


Știați că?
Știați că?
Știri
Știri
Ziua de astăzi în istorie
Ziua de astăzi în istorie
29 decembrie: Ziua independenței în Mongolia (1911)
Asasinarea lui Thomas Becket

Alte aniversări: 28 decembrie29 decembrie30 decembrie

Comunitate
Comunitate

Sunteți pentru prima dată la Wikipedia? Începeți de aici.


Limbă
  NODES