Biserica Rotundă (în bulgară Кръгла църква, Krăgla țărkva), cunoscută și ca Biserica de Aur (Златна църква, Zlatna țărkva) sau Biserica Sf. Ioan (църква "Свети Йоан", țărkva "Sveti Ioan"), este o biserică ortodoxă medievală timpurie de mari dimensiuni, parțial conservată. Edificiul religios se află în localitatea Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar, astăzi oraș aflat în Bulgaria de nord-est. Biserica datează de la începutul secolului al X-lea, din timpul domniei țarului Simeon I. A fost descoperită și analizată arheologic pentru prima dată în anii 1927–1928.
Considerată unul dintre cele mai impresionante exemple de arhitectură medievală bulgară, biserica rotundă și-a luat numele de la forma specifică a uneia dintre cele trei secțiuni ale sale, naosul, care este o rotondă ce servește ca loc pentru liturghie. De asemenea, designul bisericii include un atriu larg și o zonă de intrare dreptunghiulară sau nartex, marcat de două mici turle circulare.
Biserica a fost asemuită cu alte edificii de arhitectură religioasă ce țin de perioada romană târzie (creștină timpurie), din Caucaz, și cu stilul carolingian - preroman, al lui Carol cel Mare, datorită planului său caracteristic, care diferă semnificativ de clădirile contemporane bulgărești sau bizantine. Numele alternativ al bisericii, Biserica de Aur, își are originea în identificarea sa posibilă și populară cu „noua biserică de aur” din Preslav, menționată într-o sursă literară medievală.
Bogata decorație interioară a Bisericii Rotunde afișează cu predilecție mozaicuri, ceramică și marmură, din acest motiv ea deosebindu-se într-un mod evident de alte biserici din Preslav. Interiorul său este caracterizat de sute de desene ce înfățișează nave, faună și personalități creștine. Inscripțiile medievale de pe pereți menționează nume de sfinți în greaca bizantină sau scrise ca litere disparate și mici texte în alfabetele glagolitic și chirilic.
|
- … la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru (foto), a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
- ... dramaturgul grec Eschil a murit, potrivit legendei, lovit în cap de o țestoasă aruncată de la înălțime de un vultur?
- ... vârful muntos cel mai îndepărtat de centrul Pământului nu este Everest, ci vulcanul Chimborazo din Ecuador?
- ... veșmântul purtat de Maica Tereza este protejat de o marcă înregistrată pentru a evita exploatarea sa comercială?
- ... în septembrie 1939, regele George al VI-lea al Regatului Unit se afla în război cu Germania Nazistă ca suveran al Marii Britanii, dar era neutru ca suveran al Irlandei de Nord?
- ... Farul Amédée din Noua Caledonie a fost aprins pentru prima dată la 15 noiembrie 1865, de ziua de nume a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea?
- ... viermele galben de făină este capabil să consume polistiren?
|