Cristina Ioana Socolan (n. ) este o cântăreață din România. Ea și-a început cariera artistică în anul 2005, când s-a alăturat grupului muzical Elegance. Alături de colaboratoarea sa Isabela „Issa” Casian, interpreta a lansat și primul material discografic de studio din cariera sa, Cine te iubește, un disc de muzică dance ce a fost lansat în același an. Materialul a reprezentat singura apariție a Celiei în discografia formației, ea părăsind Elegance în vara anului 2005.
Ulterior, ea a pus bazele proiectului Celia, acesta fiind și pseudonimul adoptat de artistă în următoarea etapă a carierei sale. În noiembrie2007 ea a lansat sub egida casei de discuri Cat Music/Media Service albumul de debut, Celia, un disc ce îmbină stilul dance cu muzica house., melodiile albumului fiind compuse de către Costi Ioniță. Materialul a beneficiat de promovare prin intermediul unui număr de patru discuri single — „Pot zbura”, „Trag aer în piept”, „Șoapte” și „O mie de cuvinte” — unul dintre ele ajungând pe locul 1 în România. La finele anului 2008 a fost lansată compoziția „Silence”, înregistrare neinclusă pe albumul Celia, ea marcând o schimbare în stilul muzical abordat de solistă. Melodia a fost compusă de producătorul Costi Ioniță
În vara anului 2009 a început promovarea unui nou extras pe single, „Povestea mea”, el beneficiind de un videoclip filmat în Bulgaria și de o versiune în limba engleză, numită „My Story”. Varianta în limba engleză a piesei, „My Story”, s-a situat pe locul 73 in Top 89 Hit Selection în anul 2011, fiind una dintre cele mai difuzate piese din Statele Unite ale Americii.
În 2011 a avut parte de o revenire spectaculoasă , lansând o serie de noi piese, toate compuse de producătorul său, Costi Ioniță:
D-D-Down, Ladida Celia feat Chris Trace, cu Shaggy piesa Dame, și cu Kaye Styles piesa It is love. Videoclipul piesei „Is it love” este considerat unul dintre cele mai scumpe videoclipuri realizate în Sud-Estul Europei. Acesta a fost filmat în Ucraina, timp de două zile, de o echipă de profesioniști și producători de filme internaționale. La un moment dat, pentru o anumită scenă, Celia a fost acoperită de 50 de kilograme de miere. Atât piesa cât și videoclipul au făcut furori atât pe piața muzicală din România, cât și pe cea internațională. "Is it love" se bucura de 3 variante: varianta originală, Slow Sweet Version și Sahara Remix.
Odată cu lansarea acestui single, Celia a început să susțină mai multe concerte în străinătate, bucurându-se de un succes fulminant: Marea Britanie., Milano [1], Santa Cruz de Tenerife și Las Palmas deGrand Canaria, Roma și Spania.
… la alegerile municipale din São Paulo din 1959, candidatura lui Cacareco, o femelă de rinocer negru(foto), a obținut mai multe voturi decât oricare dintre partidele politice participante?
Există peste 13.800 de localități în România și aproape 1.700 în Republica Moldova. Noi avem câte un articol pentru fiecare dintre ele. Vă invităm să scrieți despre localitatea dumneavoastră preferată.