Eliza Campus
| Eliza Campus | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Eliza Eskenazy  |
| Născută | 1908 București, România |
| Decedată | 2004 (96 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric scriitoare învățătoare |
| Limbi vorbite | limba română |
| Activitate | |
| Alma mater | Colegiul Național „Școala Centrală” din București Universitatea din București |
| Organizație | Universitatea din București |
Modifică date / text  | |
Eliza Campus (nume la naștere: Eskenazy;[1] n. 1908, București, România – d. 2004, București, România) a fost o profesoară, istoric, autor de cărți de istorie și roman istorice și popularizator a istoriei prin cărțile de istorie și ficțiune istorică pe care le-a publicat.
Biografie
modificareEliza Campus s-a născut într-o familie de evrei de rit spaniol din București. Unul dintre strămoșii ei, Eliachim, a fost medicul lui Ștefan cel Mare în anii 1492 - 1504. A studiat la școala elementară a comunității evreilor spanioli din România, liceul la Școala Centrală, și apoi studiile universitare la Facultatea de Istorie a Universității din București. Ea a fost studentul preferat a profesorului Nicolae Iorga și, la terminarea studiilor sale, l-a însoțit în călătoriile sale de cercetare în orașele din Europa și America.[2]A fost doctor în istorie, profesor secundar în 1949, șef de lucrări (1949-1951), conferențiar între anii 1952-1958 la Facultatea de Istorie în București. Cercetător științific principal (1951-1975) și șef de sector (1951-1970) la Institutul de istorie N. Iorga", București. Datorită activității sale didactice, această a fost premiată cu Premiul ,,Ștefan Gheorghiu" al Academiei R.S. România (1968). A fost o specialistă în istoria contemporană a României universale și s-a remarcat printr-o serie de lucrări, studii și articole privind întreagă arie a politicii externe și a situației internaționale a României în perioada interbelică.[3]
În timpul Holocaustului din România și a guvernărilor antisemite din România, când evreii au fost expulzați din instituțiile române de învățământ, pentru a subzista în București, Campus a fost directoare, profesoară și educatoare la școala de evrei sefarzi și a rămas în această funcție până în 1948.
După cel de-al Doilea Război Mondial a fost profesoară de istorie la Universitatea din București, dar a fost dată afară în anii 1950. Campus a continuat să lucreze ca istoric specializat în relații externe și cercetător de relații diplomatice la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”.[2]
Lucrări
modificareCărți
modificare- 1968 Mica înțelegere,Bucuresti,1968.
- 1969 Studii privind politica externă a României 1919 - 1939;
- 1972 Înțelegerea Balcanică;
- 1980 Culegere de studii 1971 - 1977;
- 1980 Din politica externă a României 1913 - 1947;
- 1983 România la Conferința de Pace de la Paris, 1918 - 1920;
- 1998 Raymond Poincare - 1860 - 1934; un om în istoria lumii; Din istoria relațiilor româno-franceze;
- 2002 Pentru Moldova, roman istoric centrat pe imaginea lui Dimitrie Cantemir.
Studii și articole
modificare- 1983 „Thomas Masaryk”, în Diplomați iluștri, vol. IV, Editura Politică, București, pp. 244–300.
Note
modificare- ^ Brădățeanu, V. „Istoricul Eliza Campus, director de ṣcoală: „Au venit la mine cu revolverele, în cancelarie…" - Agenția de presă Rador”. www.rador.ro.
- ^ a b Evrei din România. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008
- ^ Pompiliu Teodor, Pompiliu (). Enciclopedia istoriografiei din Romania. Stiintifica si enciclopedica. p. 75.
Bibliografie
modificare- Evrei din Romania. Breviar biobibliografic, Editura: HASEFER, București, 2008, pagina 95
