Eugen Barbu

Date personale
Eugen Barbu

Născut	20 februarie 1924^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] București, România
Decedat	7 septembrie 1993 (69 de ani)^[4]^[1]^[2] București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Părinți	Nicolae Crevedia
Căsătorit cu	Marga Barbu
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist, politician
Limbi vorbite	limba română^[6]
Partid politic	Partidul România Mare, Partidul Comunist Român
Studii	Facultatea de Litere a Universității București
Limbi	limba română
Note
Premii	Premiul Herder
Modifică date / text

Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, București, România – d. 7 septembrie 1993, București, România) a fost un scriitor, jurnalist, scenarist, pamfletar, polemist și politician român, director de reviste,^[7] membru corespondent al Academiei Române^[8] și laureat al premiului Herder. A devenit un personaj controversat datorită legăturilor sale cu regimul comunist, acuzațiilor de plagiat în unele opere literare și implicării în campaniile de propagandă naționalistă, xenofobă și antisemită.^[9]^[10]

Biografie

Fiul scriitorului și jurnalistului Nicolae Crevedia,^[11]^[12] Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universității București în 1947, după ce o perioadă de timp studiase dreptul la aceeași Universitate. Unii cercetători afirmă^[13] că, anterior, ar fi absolvit și școala de jandarmi. După perioada studiilor a lucrat ca jurnalist pentru presa de stânga,^[14] fiind parte a aparatului de cenzură comunist.^[15]

Corector la Întreprinderea poligrafică (1950). Revizor la Casa Scânteii (1953). În 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafărul, timp în care au fost atacați în revistă mai toți scriitorii buni de atunci. Acționând oarecum în contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizări, Barbu a fost înlocuit la conducerea revistei, în 1968, cu Ștefan Bănulescu.^[16] Înființează cenaclul Nicolae Labiș (1963), în care au debutat majoritatea poeților generației 60.

În 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. În anul 1974, după obținerea premiului Herder, l-a desemnat bursier pe Corneliu Vadim Tudor. În 1975, Eugen Barbu a devenit deputat în Marea Adunare Națională.^[17] Din 1970 până în 1989, Eugen Barbu a condus revista Săptămîna.^[18] A fost membru corespondent al Academiei RSR (1974).

Se implică în atacuri verbale, deseori având un ton „obscen”,^[19] împotriva intelectualilor ce au fugit din România comunistă și a scriitorilor ce erau critici față de regimul comunist.^[20]

A fondat și condus revistele Săptămâna și România Mare.

A înființat, alături de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrină naționalistă România Mare, pe care l-a reprezentat în Parlamentul României în legislatura 1992-1996. După decesul său din 1993, Eugen Barbu a fost înlocuit de către deputatul Ion Duțu.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu.^[21]

Opera literară

Debutează cu pseudonimul Eugen Rabe și Eugen Baraba la revistele Epigrama, Gluma, Păcală, Veselia (1941-1945). Debut propriu-zis: ziarul Fapta, condus de Mircea Damian, cu un pamflet (1946).^[22] A debutat cu volumul de nuvele „Munca de jos” (publicată mai întâi în Viața Românească, și apoi republicată la Editura Tineretului sub titlul Gloaba).^[23] A scris apoi romanele Groapa, Șoseaua Nordului, Săptămâna nebunilor, Princepele (foarte disputat, ca fiind plagiat, volum ce a fost însoțit de mai multe volume intitulate Caietele principelui, un soi de șantier al creației), Ianus (publicat postum). A fost laureat al premiului Herder. A primit Premiul Ion Creangă al Academiei Române (1969) și Premiul Uniunii Scriitorilor (1975).

Traduce sau stilizează traduceri brute din Panait Istrati (cu care se consideră congener), Dostoievski, Thomas Mann, Faulkner.

A lăsat și un Jurnal.

A fost căsătorit cu actrița Marga Barbu pentru care a creat, în calitate de scenarist, seria filmelor cu haiducii lui Mărgelatu, în care aceasta juca alături de Florin Piersic.

A fost implicat în două scandaluri de plagiat: Principele (1969) și Incognito III (1978).^[23]^[24]^[25]

Eugen Barbu este exemplul tipic de contradicție dintre om și operă. Dacă despre om se poate spune că a fost „patibulo digno”, „opusul” său rezistă oricăror atacuri, de care nici n-a fost scutit. Într-un fel, scriind, Eugen Barbu exersează continuu, uneori chiar prin opere constituite, în permanentă căutare a cărții ideale. Chiar și unele romane poartă marca provizorie a nefinitului.^{[necesită citare]}

Distincții

Ordinul Steaua Republicii Populare Romîne clasa a IV-a (1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”^[26]

Opere publicate

Nuvele și povestiri

Teatru (listă incompletă)

Piesele sunt adunate în volumul Teatru

Să nu-ți faci prăvălie cu scară, 1959;
Labyrintul, 1967

Versuri

Osânda soarelui, 1968;

Scenarii de film

Scrie scenarii de film din seria Haiducilor, dar și altele, bazate pe opere literare proprii, dar și ale altora.

Haiducii (1966) - împreună cu Nicolae Paul Mihail și Mihai Opriș
Răpirea fecioarelor (1968) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
Răzbunarea haiducilor (1968) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
Haiducii lui Șaptecai (1971) - împreună cu Mihai Opriș
Zestrea domniței Ralu (1971) - împreună cu Mihai Opriș
Facerea lumii (1971)
Săptămîna nebunilor (1971) - împreună cu Mihai Opriș și Dinu Cocea
Tatăl risipitor (1974)
Bietul Ioanide (1980)
Drumul oaselor (1980) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Trandafirul galben (1982) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Misterele Bucureștilor (1983) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Masca de argint (1985) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Colierul de turcoaze (1986) - împreună cu Nicolae Paul Mihail
Totul se plătește (1987) - împreună cu Nicolae Paul Mihail

Traduceri

Thomas Mann, Doctor Faustus, împreună cu Andrei Ion Deleanu
William Faulkner, Orașul
William Faulkner, Casa cu coloane
J.B. Priestley, Fundătura îngerilor, împreună cu Andrei Ion Deleanu

Eugen Barbu, critic de artă

Panait Istrati

Readuce în literatura română opera lui Panait Istrati.

Eugen Barbu despre Sabin Bălașa

Articolul Teatrul Național, în ziarul România Liberă, 1 octombrie 1970
Articolul Un premiu, în ziarul România Liberă, 22 aprilie 1971
Articolul Culturale, în ziarul România Liberă, 3 februarie 1972
Articolul Tot ce pictează înseamnă Mit, în ziarul Scânteia tineretului, 28 noiembrie 1982

Citate

„... odată terminată o carte, ea devine un glonț scăpat din pușcă, nu-l mai poți întoarce.”^[27]

Note

^ ^a ^b Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ ^a ^b Eugen Barbu, Discogs, accesat în 9 octombrie 2017
^ Eugen Barbu, Gran Enciclopèdia Catalana
^ ^a ^b Eugen Barbu, Brockhaus Enzyklopädie
^ Eugen Barbu, Opća i nacionalna enciklopedija
^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
^ „DOCUMENTAR: 95 de ani de la nașterea scriitorului Eugen Barbu”. Arhivat din original la 4 decembrie 2021. Accesat în 7 august 2020.
^ „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”. Accesat în 7 august 2020.
^ Ioanid, Radu (24 septembrie 1996). Wyman, David S.; Rosenzveig, Charles H., ed. The World Reacts to the Holocaust. JHU Press. p. 239. ISBN 978-0-8018-4969-5.
^ Gallagher, Tom (27 ianuarie 2014). „Barbu, Eugen (1924-93)”. În Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia. Routledge. p. 124. ISBN 978-1-135-17932-8.
^ „"Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia" - Curierul National - 17 ianuarie 2003”. Arhivat din original la 28 septembrie 2011. Accesat în 4 mai 2011.
^ Tudaran, Dorin (2010). Eu, fiul lor- Dosar de Securitate. Polirom. p. 76.
^ Ecaterina Taralunga,Enciclopedia identității românești, București,EdituraLitera, 2011
^ Călin
^ Grigurcu; Ioanid
^ Gabriel Dimisianu: Un martor din apropiere
^ http://agonia.ro/index.php/essay/13911134/print.html^{[nefuncțională]}
^ „Critici in profil RO”. Arhivat din original la 13 martie 2016. Accesat în 20 noiembrie 2010.
^ Tismăneanu, p.225
^ Ioanid
^ „Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor”. Arhivat din original la 18 februarie 2011. Accesat în 4 mai 2011.
^ Ghițulescu, Mircea (2005). 100 Cei mai mari scriitori români. Lider. p. 308.
^ ^a ^b „Eugen Barbu - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la 3 noiembrie 2011. Accesat în 4 mai 2011.
^ „Cui îi e frică de plagiat? - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la 18 februarie 2011. Accesat în 4 mai 2011.
^ Flash News - Agentie online de stiri, Flash News
^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.
^ Marina Bădulescu. „Documentar”. Arhivat din original la 17 septembrie 2016. Accesat în 20 februarie 2014.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Eugen Barbu

Wikicitat

La Wikicitat găsiți citate legate de Eugen Barbu.

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B
Eugen Barbu de Alex. Ștefănescu Arhivat în 3 noiembrie 2011, la Wayback Machine., România literară, Numărul 33 / 2002
Eugen Barbu (II), de Alex. Ștefănescu Arhivat în 3 noiembrie 2011, la Wayback Machine., România literară, Numărul 34 / 2002
Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor Arhivat în 18 februarie 2011, la Wayback Machine., 29 septembrie 2010, Jurnalul Național

[bcb9ef716f90982d5b1db4578ddb4c5f-1] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[14e28ed3c28df442ae4a7f2058c83965-2] Eugen Barbu, Discogs, accesat în 9 octombrie 2017

[a3e6c4900e2adec5f475f2c6d169a83f-3] Eugen Barbu, Gran Enciclopèdia Catalana

[f05c5a9f30f0fc15bd9eeacb295370dc-4] Eugen Barbu, Brockhaus Enzyklopädie

[42b5c7c2c5c3528f4b42faa6b511a8a8-5] Eugen Barbu, Opća i nacionalna enciklopedija

[06951e89b9ebdea995a2a2f0ed10e422-6] Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

[7] „DOCUMENTAR: 95 de ani de la nașterea scriitorului Eugen Barbu”. Arhivat din original la 4 decembrie 2021. Accesat în 7 august 2020.

[8] „Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent”. Accesat în 7 august 2020.

[WymanRosenzveig1996-9] Ioanid, Radu (24 septembrie 1996). Wyman, David S.; Rosenzveig, Charles H., ed. The World Reacts to the Holocaust. JHU Press. p. 239. ISBN 978-0-8018-4969-5.

[Cook2014-10] Gallagher, Tom (27 ianuarie 2014). „Barbu, Eugen (1924-93)”. În Cook, Bernard A. Europe Since 1945: An Encyclopedia. Routledge. p. 124. ISBN 978-1-135-17932-8.

[11] „"Eugen Barbu e fiul lui Nicolae Crevedia" - Curierul National - 17 ianuarie 2003”. Arhivat din original la 28 septembrie 2011. Accesat în 4 mai 2011.

[12] Tudaran, Dorin (2010). Eu, fiul lor- Dosar de Securitate. Polirom. p. 76.

[13] Ecaterina Taralunga,Enciclopedia identității românești, București,EdituraLitera, 2011

[14] Călin

[15] Grigurcu; Ioanid

[16] Gabriel Dimisianu: Un martor din apropiere

[17] ttp://agonia.ro/index.php/essay/13911134/print.html^{[nefuncțională]}

[18] „Critici in profil RO”. Arhivat din original la 13 martie 2016. Accesat în 20 noiembrie 2010.

[19] Tismăneanu, p.225

[20] Ioanid

[21] „Eugen Barbu a fost exclus din Uniunea Scriitorilor”. Arhivat din original la 18 februarie 2011. Accesat în 4 mai 2011.

[22] Ghițulescu, Mircea (2005). 100 Cei mai mari scriitori români. Lider. p. 308.

[romlit.ro-23] „Eugen Barbu - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la 3 noiembrie 2011. Accesat în 4 mai 2011.

[24] „Cui îi e frică de plagiat? - Fundatia Romania Literara”. Arhivat din original la 18 februarie 2011. Accesat în 4 mai 2011.

[25] Flash News - Agentie online de stiri, Flash News

[26] Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 9 decembrie 1964.

[27] Marina Bădulescu. „Documentar”. Arhivat din original la 17 septembrie 2016. Accesat în 20 februarie 2014.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]