Hidrazină
| Hidrazină | |
 | |
 | |
| Identificare | |
|---|---|
| Număr CAS | 302-01-2 |
| ChEMBL | CHEMBL1237174 |
| PubChem CID | 9321 |
| Formulă chimică | N₂H₄[1]  |
| Masă molară | 32,037448128 u.a.m. |
| Proprietăți | |
| Densitate | 1,01 g/cm³[2] la 20 °C |
| Punct de topire | 2,2 °C[2] |
| Punct de fierbere | 113,3 °C[2] la 760 de Torri |
| Presiune de vapori | 10 mm Hg[2] |
| Sunt folosite unitățile SI și condițiile de temperatură și presiune normale dacă nu s-a specificat altfel. | |
Modifică date / text  | |
Hidrazina este un compus anorganic cu formula chimică N2H4. Este denumită și diazan, fiind o hidrură de azot cu doi atomi de azot, al doilea membru al seriei azanilor după amoniac și înaintea triazanului. Este un lichid inflamabil incolor cu un ușor miros asemănător cu cel al amoniacului. Este foarte toxică și foarte instabilă în stare pură necesitând vehiculare sub formă de soluție de hidrat.
Se produc anual circa 260 mii tone[3] fiind folosită ca agent în prepararea de spume polimere, dar având și alte aplicații ca precursor al catalizatorilor de polimerizare sau uz farmaceutic. Este produsă prin oxidarea amoniacului cu peroxid de hidrogen.
De asemenea este folosită în diverși combustibili pentru rachete[4], și pentru a produce gazul folosit în airbaguri.
Hidrazina este folosită în centrale electrice, atât convenționale cât și nucleare, pentru a controla concentrația de oxigen dizolvat în abur, pentru a reduce coroziunea.
Autoprotonare
modificareNote
modificare- ^ a b „Hidrazină”, HYDRAZINE (în engleză), PubChem, accesat în
- ^ a b c d http://www.cdc.gov/niosh/npg/npgd0329.html Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ^ Jean-Pierre Schirmann, Paul Bourdauducq "Hydrazine" in Ullmann's Encyclopedia of Industrial Chemistry, Wiley-VCH, Weinheim, 2002. doi:10.1002/14356007.a13_177
- ^ Pauling, op. cit., p. 225
- ^ Pauling, op. cit., p. 234
Bibliografie
modificare- Constantin D. Albu, Maria Brezeanu, Mică enciclopedie de chimie, Editura Enciclopedică Română, 1974, p. 267
- Linus Pauling, Chimie generală, Editura Științifică, București, 1972, p. 224, 234, 276