Liga Comuniștilor din Iugoslavia
| Liga Comuniștilor din Iugoslavia | |
| Savez Komunista Jugoslavije Zveza komunistov Jugoslavije Сојуз на комунистите на Југославија | |
 | |
| Abreviere | СКЮ  |
|---|---|
| Oameni cheie | |
| Președinte | Iosip Broz Tito (cel mai remarcabil) |
| Date | |
| Înființat | 1919 Congresul de la Vukovar din 1920 |
| Desființat | 1990 |
| Sediu | Belgrad, RSF Iugoslavia |
| Organizație de tineret | Liga Tinerilor Comuniști din Iugoslavia (1919-1948) |
| Informații | |
| Ideologie oficială | Comunism, Marxism-Leninism, Titoism |
| Poziție politică | Extrema stângă |
| Afiliere internațională | Comintern (până în 1943) Cominform (până în 1948) |
| Culori oficiale | Roșu |
Modifică date / text  | |
Liga Comuniștilor din Iugoslavia (în sârbocroată Savez komunista Jugoslavije; slovenă Zveza komunistov Jugoslavije; macedoneană Сојуз на комунистите на Југославија, Sojuz na komunistite na Jugoslavija), inițial Partidul Comunist din Iugoslavia (în sârbocroată Komunistička partija Jugoslavije; slovenă Komunistična partija Jugoslavije; macedoneană Комунистичка партија на Југославија, Komunistička partija na Jugoslavija) (înainte de 1952) a fost un partid comunist major în Iugoslavia. Partidul a fost fondat ca un partid de opoziție în Regatul sârbilor, croaților și slovenilor în 1919.
După succesele din alegerile inițiale, partidul a fost interzis de guvernul regal și a rămas ilegal până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial; uneori era asuprit violent. După căderea Iugoslaviei în 1941, partizanii conduși de comuniști s-au implicat în Războiul de Eliberare Națională și au învins forțele Axei și sateliții locali într-un război civil sângeros. După eliberarea de sub ocupație străină în 1945, partidul și-a consolidat puterea și a înființat un sistem monopartid în Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, care a durat până în 1991 când au izbucnit Războaiele iugoslave.
Partidul, care era condus de Iosip Broz Tito din 1937 până în 1980, a fost primul partid comunist la putere din istorie în Blocul răsăritean care s-a opus deschis politicii dictate de Uniunea Sovietică și astfel a fost expulzat din Cominform în 1948 după ce Stalin l-a acuzat pe Tito de naționalism. După epurările interne, partidul s-a redenumit în Liga Comuniștilor și a adoptat politica de auto-gestionare a muncitorilor și a comunismului independent, cunoscută sub numele de Titoism.
Partidul s-a desființat în ianuarie 1990 la un congres al partidului.
Lideri de partid
modificare| Nume | Mandat | poziție, note |
|---|---|---|
| Filip Filipović Živko Topalović |
aprilie 1919 - iunie 1920 | secretari politici |
| Vladimir Ćopić | secretar organizațional | |
| Pavle Pavlović Jakov Lastrić |
iunie 1920 - august 1921 | Președinți ai Comitetului Central al Partidului |
| Filip Filipović Sima Marković |
secretari politici | |
| Vladimir Ćopić | secretar organizațional | |
| După ce a fost interzis în 1921, de conducerea Partidului Central Alternativ, format în iunie 1921, și-a asumat conducerea Partidului Comunist: | ||
| Kosta Novaković Triša Kaclerović Moša Pijade |
august 1921 - iulie 1922 | Conducerea Partidului Central Alternativ |
| O divizare din conducere a dus la formarea Comitetului Executiv al Partidului Comunist în Migrație aflat în opoziție față de conducere: | ||
| Sima Marković | septembrie 1921 - iulie 1922 | Comitetului Executiv al Partidului Comunist in Migrație |
| Facțiunile s-au reunit la Prima Conferință de Stat ținută la Viena, în iulie 1922. | ||
| Sima Marković | iulie 1922 - mai 1923 | secretar |
| Triša Kaclerović | mai 1923 - mai 1926 | secretar |
| Sima Marković | mai 1926- aprilie 1928 | secretar politic |
| Radomir Vujović | secretar organizațional | |
| Comitetul Central a fost destituit în aprilie 1928 de Comintern și înlocuit de o conducere temporară. | ||
| conducere temporară sub Đuro Đaković |
aprilie - noiembrie 1928 | |
| Jovan Mališić | Noiembrie 1928 - înainte de 1934 | secretar politic |
| Đuro Đaković | noiembrie 1928 - 1929 | secretar organizațional |
| Din 1930 conducerea partidului se afla în exil la Viena fără să mențină legătura cu statul pana în 1934. | ||
| Milan Gorkić | decembrie 1934 - noiembrie 1936 | secretar politic |
| Milan Gorkić | noiembrie 1936 - 23 octombrie 1937 | secretar general; asasinat la Moscova în 1939 |
| Iosip Broz Tito | noiembrie 1936- May 1938 | secretar general; din decembrie 1936 |
| conducere temporară sub Iosip Broz Tito |
mai 1938 - martie 1939 | |
| Iosip Broz Tito | martie 1939 - 4 mai 1980 | secretar general, ulterior Președinte al Prezidiului |
| Nume | Mandat | Reprezentând |
| Branko Mikulić (președinte interimar) |
19 octombrie 1978 - 23 octombrie 1979 | Bosnia și Herțegovina |
| Stevan Doronjski (președinte interimar până pe 4 mai) |
23 octombrie 1979 - 20 octombrie 1980 | Voivodina |
| Lazar Mojsov | 20 octombrie 1980 - 20 octombrie 1981 | Macedonia |
| Dušan Dragosavac | 20 octombrie 1981 - 29 iunie 1982 | Croația |
| Mitja Ribičič | 29 iunie 1982 - 30 iunie 1983 | Slovenia |
| Dragoslav Marković | 30 iunie 1983 - 26 iunie 1984 | Serbia |
| Ali Shukrija | 26 iunie 1984 - 25 iunie 1985 | Kosovo |
| Vidoje Žarković | 25 iunie 1985 - 26 iunie 1986 | Muntenegru |
| Milanko Renovica | 28 iunie 1986 - 30 iunie 1987 | Bosnia și Herțegovina |
| Boško Krunić | 30 iunie 1987 - 30 iunie 1988 | Voivodina |
| Stipe Šuvar | 30 iunie 1988 - 17 mai 1989 | Croația |
| Milan Pančevski | 17 mai 1989 - 30 iunie 1990 | Macedonia |