Neptun (zeu)

Neptun

Sculpture representing Neptune, dating from the 1st century AD, restored in collaboration with Algerian and Italian authorities by the Maggi brothers, with the support of the museum, UNESCO, and SCI.
Civilizația	mitologie romană Religia în Roma antică
Căsătorit cu	Salacia Thetis Amfitrita Venilia[*]^[1]
Urmași	Halaesus[] Leucon[][[Leucon (son of Athamas)\|]] Triton
Tată	Saturn
Bunic	Caelus
Bunică	Tellus
Frați	Vesta Pluton (mitologie) Jupiter Ceres Iuno
Modifică date / text

Neptun (în latină Neptūnus,Poseidon [nɛpˈtuːnʊs]) a fost zeul apelor și mărilor^[2] în religia romană. El este omologul zeului grec Poseidon.^[3] Potrivit tradiției de influență grecească, Neptun era fratele lui Jupiter și Pluto; frații stăpâneau Cerul, lumea pământească și lumea subterană.^[4] Salacia a fost soția lui.

Reprezentările lui Neptun în mozaicurile romane, mai ales cele din Africa de Nord, sunt influențate de convențiile elenistice.^[5] Neptun a fost probabil asociat inițial cu izvoarele de apă dulce.^[6] La fel ca și Poseidon, Neptun a fost venerat de romani ca un zeu al cailor, sub numele de Neptunus Equester, fiind considerat un patron al curselor hipice.^[7]

Cultul lui Neptun

Mozaicul lui Neptun (Muzeul Regional de Arheologie Antonio Salinas din Palermo)

Teologia lui Neptun poate fi reconstruită numai până la un anumit grad, deoarece el a fost identificat, de foarte devreme, cu zeul grec Poseidon: prezența lui în ceremonia lectisternium în anul 399 î.Hr. atestă acest fapt.^[8] O astfel de identificare poate fi fundamentată pe relația strictă dintre teologiile latină și greacă ale celor două zeități.^[9] S-a susținut că popoarele indo-europene, care nu aveau cunoștințe directe referitoare la mare deoarece proveneau din zone îndepărtate de mare, au reluat teologia unei zeități htonice sau a unei zeități care patrona apele dulci ca zeu al mării.^[10] Această caracteristică a fost păstrată deosebit de bine în cazul lui Neptun, care a fost cu siguranță un zeu al izvoarelor, lacurilor și râurilor, înainte de a deveni și zeul mării, așa cum rezultă din descoperirile a numeroaselor inscripții din apropierea unor astfel de locuri geografice. Gramaticianul Servius a precizat, de asemenea, în mod explicit că Neptun este responsabil cu toate râurile, izvoarele și apele. El este, de asemenea, zeul cailor deoarece a lucrat alături de Minerva la fabricarea carului roman.^[11]

Poseidon a trecut, pe de altă parte, prin procesul transformării într-un zeu principal al mării încă mai demult, fiind prezentat astfel în Iliada.^[12]

În vremurile mai vechi zeului Portunus sau Fortunus i se mulțumea pentru victoriile navale, dar Neptun l-a înlocuit în această calitate cel puțin din secolul I î.Hr. când Sextus Pompeius s-a autodenumit „fiul lui Neptun”.^[13] Pentru un timp el a fost venerat în pereche cu Salacia, zeița apei sărate.^[14]

Un mozaic roman pe un perete al Casei lui Neptun și a Amfitritei din Herculaneum, Italia

Temple

În Roma Neptun a avut doar un singur templu. El se afla lângă Circus Flaminius, pista de curse hipice situată în partea sudică a Campus Martius. Templul exista deja în anul 206 î.Hr.^[15] și este reprezentat pe o monedă emisă de Gn. Domitius Ahenobarbus în jurul anului 40 î.Hr. fără îndoială pentru acest personaj istoric s-a ocupat cu restaurarea lui. În templu se afla o celebră sculptură a unui grup marin realizată de Scopas Minore.^[16]^[17] Basilica Neptuni a fost construită ulterior de generalul Agrippa pe locul unde fusese Campus Martius în memoria victoriei navale de la Actium.^[18] Această clădire a înlocuit vechiul templu, care înlocuise, la rândul său un altar mai vechi.^[19]

Inscripție de la Chichester care menționează (în traducere română): „Lui Neptun și Minervei, pentru bunăstarea Casei Divine, prin autoritatea lui Tiberius Claudius Cogidubnus, marele rege al Britaniei, membrii asociației meșteșugarilor au ridicat acest templu din propriile lor resurse [...] ens, fiul lui Pudentinus, a donat acest loc.

Sacrificii

Neptun este unul dintre cei doar patru zei romani cărora era necesar să li se sacrifice tauri, ceilalți trei fiind Apollo, Marte și Jupiter, deși lui Vulcan i s-a permis, de asemenea, să i se ofere un taur roșu și un vițel roșu.^[20] Jertfa greșită necesita un piaculum. Tipul jertfei implica o legătură mai strictă între divinitate și lumea pământească.^[21]

Note

^ RSKD / Venilia[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
^ J. Toutain, Les cultes païens de l'Empire romain, vol. I (1905:378) securely identified Italic Neptune as a saltwater sources as well as the sea.
^ Larousse Desk Reference Encyclopedia, The Book People, Haydock, 1995, p. 215.
^ About the relationship of the lord of our earthly world with water(s) Bloch, p. 342-346, gives the following explanations: 1. Poseidon is originally conceived as a chthonic god, lord and husband of the Earth (for the etymolog gearoid γαιήοχος, he who possesses the Earth, εννοσίδας he who makes the Earth quake) with an equine form. He mates with Demeter under this form in the Arcadian myth from Thelpusa, they beget the racing horse Areion and the unnamed daughter of those mysteries (story in Pausanias VIII 25, 3). 2. Poseidon hippios (horse) is the god of Earth and as springs come from beneath the earth, this is also a metaphora (or better a figure) of the origin of life on Earth; the horse is universally considered as having a psychopompous character and Poseidon is known as tamer of horses (damaios) and father of Pegasus who with its hoof can open up a spring. 3. Poseidon is the god worshipped in the main temple of the Isle of Atlantis in the myth narrated by Plato in the dialogues Timaeus and Critias; there was also a hippodrome nearby. 4. The island was swallowed up by an earthquake caused by Poseidon himself. This factor would connect the power over earth and that over waters. The Greek had a memory of the explosion of the Island of Santorini and of the seaquake it provoked as well as other consequences affecting climate.
^ Alain Cadotte, "Neptune Africain", Phoenix 56.3/4 (Autumn/Winter 2002:330-347) detected syncretic traces of a Libyan/Punic agrarian god of fresh water sources, with the epithet Frugifer, "fruit-bearer"; Cadotte enumerated (p.332) some north African Roman mosaics of the fully characteristic Triumph of Neptune, whether riding in his chariot or mounted directly on albino dolphins.
^ Dumézil, La religion romaine archaïque (Paris, 1966:381).
^ Compare Epona.
^ Livy v. 13.6; Dionysius of Halicarnassus 12.9; Showerman, Grant. The Great Mother of the Gods. Madison, WI: University of Wisconsin, 1901:223
^ Raymond Bloch 1981 p.341-344.
^ G. Wissowa Religion un Kultus der Römer Munich, 1912; A. von Domaszewski Abhandlungen zur römische Religion Leipzig und Berlin, 1909; R. Bloch above
^ Bloch above p.346; Servius Ad Georgicas IV 24
^ R. Bloch above
^ Fox, Robin Lane. The Classical World. Basic Books, 2006. p. 412 ISBN: 0-465-02496-3
^ van Aken, Dr. A.R.A., ed. Elseviers Mythologische Encyclopedie (Elsevier, Amsterdam: 1961)
^ Cassius Dio 17 fragment 57. 60 as cited by L. Richardson jr. A New Topographical Dictionary of Ancient Rome 1992 p. 267.
^ On the issue of this group by Scopas cf. F. Coarelli "L'ora di Domizio Enobarbo e la cultura artistica in Roma nel II sec. a. C." in Dialoghi di Arrcheologia II 3 1968 p. 302-368.
^ Wukitsch, Thomas K., Neptunalia Festival
^ Ball Platner, Samuel; Ashby, Thomas (1929), A Topographical Dictionary of Ancient Rome, "Basilica Neptuni", London: Oxford University Press
^ Dumézil 1977 p. 340 who cites Livy Ab Urbe Condita Libri XXVIII 11, 4. Bloch p. 347 n. 19.
^ Macrobius Saturnalia III 10,4
^ G. Dumezil "Quaestiunculae indo-italicae: 11. Iovi tauro verre ariete immolari non licet" Revue d' Etudes Latins 39 1961 p. 241-250.

[5da1c1f954eca317ba972b0b7ed5c616-1] RSKD / Venilia[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)

[2] J. Toutain, Les cultes païens de l'Empire romain, vol. I (1905:378) securely identified Italic Neptune as a saltwater sources as well as the sea.

[Lar-3] Larousse Desk Reference Encyclopedia, The Book People, Haydock, 1995, p. 215.

[4] About the relationship of the lord of our earthly world with water(s) Bloch, p. 342-346, gives the following explanations: 1. Poseidon is originally conceived as a chthonic god, lord and husband of the Earth (for the etymolog gearoid γαιήοχος, he who possesses the Earth, εννοσίδας he who makes the Earth quake) with an equine form. He mates with Demeter under this form in the Arcadian myth from Thelpusa, they beget the racing horse Areion and the unnamed daughter of those mysteries (story in Pausanias VIII 25, 3). 2. Poseidon hippios (horse) is the god of Earth and as springs come from beneath the earth, this is also a metaphora (or better a figure) of the origin of life on Earth; the horse is universally considered as having a psychopompous character and Poseidon is known as tamer of horses (damaios) and father of Pegasus who with its hoof can open up a spring. 3. Poseidon is the god worshipped in the main temple of the Isle of Atlantis in the myth narrated by Plato in the dialogues Timaeus and Critias; there was also a hippodrome nearby. 4. The island was swallowed up by an earthquake caused by Poseidon himself. This factor would connect the power over earth and that over waters. The Greek had a memory of the explosion of the Island of Santorini and of the seaquake it provoked as well as other consequences affecting climate.

[5] Alain Cadotte, "Neptune Africain", Phoenix 56.3/4 (Autumn/Winter 2002:330-347) detected syncretic traces of a Libyan/Punic agrarian god of fresh water sources, with the epithet Frugifer, "fruit-bearer"; Cadotte enumerated (p.332) some north African Roman mosaics of the fully characteristic Triumph of Neptune, whether riding in his chariot or mounted directly on albino dolphins.

[6] Dumézil, La religion romaine archaïque (Paris, 1966:381).

[7] Compare Epona.

[8] Livy v. 13.6; Dionysius of Halicarnassus 12.9; Showerman, Grant. The Great Mother of the Gods. Madison, WI: University of Wisconsin, 1901:223

[9] Raymond Bloch 1981 p.341-344.

[10] G. Wissowa Religion un Kultus der Römer Munich, 1912; A. von Domaszewski Abhandlungen zur römische Religion Leipzig und Berlin, 1909; R. Bloch above

[11] Bloch above p.346; Servius Ad Georgicas IV 24

[12] R. Bloch above

[13] Fox, Robin Lane. The Classical World. Basic Books, 2006. p. 412 ISBN: 0-465-02496-3

[14] van Aken, Dr. A.R.A., ed. Elseviers Mythologische Encyclopedie (Elsevier, Amsterdam: 1961)

[15] Cassius Dio 17 fragment 57. 60 as cited by L. Richardson jr. A New Topographical Dictionary of Ancient Rome 1992 p. 267.

[16] On the issue of this group by Scopas cf. F. Coarelli "L'ora di Domizio Enobarbo e la cultura artistica in Roma nel II sec. a. C." in Dialoghi di Arrcheologia II 3 1968 p. 302-368.

[17] Wukitsch, Thomas K., Neptunalia Festival

[18] Ball Platner, Samuel; Ashby, Thomas (1929), A Topographical Dictionary of Ancient Rome, "Basilica Neptuni", London: Oxford University Press

[19] Dumézil 1977 p. 340 who cites Livy Ab Urbe Condita Libri XXVIII 11, 4. Bloch p. 347 n. 19.

[20] Macrobius Saturnalia III 10,4

[21] G. Dumezil "Quaestiunculae indo-italicae: 11. Iovi tauro verre ariete immolari non licet" Revue d' Etudes Latins 39 1961 p. 241-250.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]