Portal:Sistemul solar

Sistemul solar

Sistemul Solar este format din Soare împreună cu sistemul său planetar (care cuprinde opt planete împreună cu sateliții lor naturali) și alte obiecte non-stelare.

În afară de cele opt planete, oamenii de știință au emis ipoteza existenței unei alte planete, denumită provizoriu A noua planetă. Această ipotetică planetă gigantă s-ar afla la marginea Sistemului Solar. Existența planetei ar explica configurarea orbitală neobișnuită a unui grup de obiecte transneptuniene (OTN). La 20 ianuarie 2016, cercetătorii Konstantin Batygin și Michael E. Brown de la Institutul de Tehnologie din California au anunțat că există dovezi suplimentare indirecte privind existența unei a noua planete dincolo de orbita planetei Neptun. Aceasta ar orbita în jurul Soarelui între 10.000 și 20.000 de ani. Conform studiului publicat în Astronomical Journal, „Planeta Nouă” ar avea o masă de aproximativ 10 ori mai mare decât Terra și s-ar afla la minim 200 UA.

Sistemul este situat într-unul dintre brațele exterioare ale galaxiei Calea Lactee (mai precis în Brațul Orion), galaxie care are cca. 200 de miliarde de stele. El s-a format acum 4,6 miliarde de ani, ca urmare a colapsului gravitațional al unui gigant nor molecular. Cel mai masiv obiect este steaua centrală - Soarele, al doilea obiect ca masă fiind planeta Jupiter. Cele patru planete interioare mici, Mercur, Venus, Pământul și Marte, numite planete terestre / planete telurice, sunt compuse în principal din roci și metal. Cele patru planete exterioare, numite giganți gazoși, sunt mult mai masive decât cele telurice. Cele mai mari două planete, Jupiter și Saturn, sunt compuse în principal din hidrogen și heliu; cele două planete mai îndepărtate, Uranus și Neptun, sunt compuse în mare parte din substanțe cu o temperatură de topire relativ ridicată (comparativ cu hidrogenul și heliu), numite ghețuri, cum ar fi apa, amoniacul și metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic.

Sistemul solar prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe dintre obiectele transneptuniene sunt în mare parte compuse din ghețuri.

Mai mult despre...

modificare

Articol selectat — schimbă articolul

Venus cunoscut și ca Luceafărul este a doua planetă de la Soare. Este numită după zeița romană a iubirii și frumuseții. Este al treilea obiect natural ca luminozitate pe cerul nopții după Soare și Lună. Mărimea sa stelară observată atinge -4,6 m și este suficientă pentru ca lumina reflectată din Venus să creeze umbre; rareori este vizibilă cu ochiul liber și în timpul zilei. Deoarece Venus este mai aproape de Soare decât de Pământ, este întotdeauna vizibilă la o distanță unghiulară scurtă de acesta; alungirea sa maximă este de 47,8 °.

Distanța lui Venus față de Pământ variază de la aproximativ 40 de milioane de km până la aproximativ 259 de milioane de km. Situată la circa 108 milioane km de Soare, Venus își parcurge orbita în 224,7 de zile. Rotația în jurul propriei sale axe este foarte lentă, durează 243 de zile și are loc de la est la vest, în sens invers față de rotația celorlalte planete. Venus își atinge luminozitatea maximă cu câteva ore înainte de răsărit sau după apus, motiv pentru care popular este cunoscută sub numele de Luceafărul de dimineață și Luceafărul de seară. Planeta nu are nici un satelit, caracteristică pe care o împărtășește doar cu Mercur între planetele din Sistemul Solar.

Venus este o planetă telurică și este uneori numită „planeta soră” a Pământului, datorită dimensiunii lor similare, a masei, a apropierii de Soare și a compoziției chimice. În alte aspecte diferă radical de Terra. Are cea mai densă atmosferă dintre cele patru planete telurice, constând din mai mult de 96 % dioxid de carbon. Presiunea atmosferică la suprafața planetei este de 92 de ori mai mare decât pe Pământ sau aproximativ presiunea găsită la 900 m subacvatic pe Pământ. Venus este de departe cea mai fierbinte planetă din Sistemul Solar, cu o temperatură medie a suprafeței de 735 K (462 °C; 863 °F), chiar dacă Mercur este mai aproape de Soare.

citește mai mult...

modificare

Biografie selectată — schimbă articolul

Johann Gottfried Galle (n. 9 iunie 1812, Radis – d. 10 iulie 1910, Potsdam) a fost un astronom german. Galle a studiat la Universitatea din Berlin în perioada 1830-33. Asistat de studentul Heinrich Louis d'Arrest, a fost prima persoană din lume care a văzut în cunoștință de cauză planeta Neptun, pe 23 septembrie 1846. El a folosit calculele lui Urbain Le Verrier pentru a ști unde să se uite.

Din 1835 și până în 1851, Galle a lucrat la Observatorul din Berlin ca adjunct al directorului Johann Franz Encke. În 1851 a devenit profesor de astronomie și director al Observatorului Breslau (acum în Wrocław, Polonia). Galle a ocupat funcția de director până în 1897.

În septembrie 1846, Galle a primit de la Urbain Le Verrier, directorul Observatorului din Paris, calculele acestuia privind poziția probabilă a unei noi planete. În termen de o oră de la începerea căutărilor, Galle și colegul său Heinrich d'Arrest (1822-1875) au descoperit astrul Neptun la mai puțin de 1° față de poziția calculată de Le Verrier.

Johann Gottfried Galle a a studiat Inelele lui Saturn și a fost primul care a descoperit inelul C (așa-numitul inel Crêpe), un inel interior din jurul Saturnului, în anul 1838. Galle a sugerat și o metodă, dovedită ulterior corectă, de măsurare a scalei sistemului solar prin observarea paralaxei asteroizilor. El a aplicat această metodă pentru prima dată la asteroidul Flora, în 1873.

De-a lungul carierei sale el a studiat cometele, iar în 1894 (cu ajutorul fiului său, Andreas Galle) a publicat o listă cu 414 comete.

Mai mult despre...

modificare

Categorii

modificare

Sistemul solar liste

Lista planetelor sistemului solar

Lista sateliților naturali ai lui Jupiter

Lista sateliților naturali ai lui Saturn

Lista sateliților naturali ai lui Uranus

Lista sateliților naturali ai lui Neptun

Lista sateliților naturali ai lui Pluton

modificare

Lucruri pe care le poți face

Articole care trebuie urgent îmbunătățite:

modificare

Știați că — schimbă articolul

... că Jupiter este singura planetă capabilă să atragă o cometă interstelară (foto) pe o orbită centrată pe Soare?
...că satelitul Explorer 32 a reușit să determine densitatea atmosferei superioare prin observații de la sol ale efectului de rezistență asupra satelitului?
... că Solar Sentinels, o navă spațială a NASA concepută pentru a studia Soarele, va trebui să supraviețuiască la o distanță față de Soare de numai un sfert din distanța Pământ–Soare?
...că la puțin peste 50 de kilometri deasupra suprafeței sale, atmosfera lui Venus are o presiune și o temperatură foarte asemănătoare cu cele ale Pământului, ceea ce o face să fie cea mai asemănătoare cu cea a Pământului din Sistemul Solar?
...că NASA efectuează teste pe teren, denumite Desert RATS, pentru noile tehnologii destinate explorării cu echipaj uman a suprafeței Lunii, a planetei Marte sau a altor planete?
...că unii astrologi susțin că Pământul are un al doilea satelit natural pe care îl numesc Lilith?

modificare

Imagine selectată — schimbă imaginea

Eclipsa de soare din august 1999 văzută din Franța. A fost cea mai vizionată eclipsă totală din istoria umană, deși unele zone ofereau vizibilitate redusă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Umbra Lunii a început în Oceanul Atlantic, înainte de a traversa Cornwall, nordul Franței, sudul Germaniei, Austria, Ungaria și nordul Serbiei. Maximul său a fost în România și a continuat peste Marea Neagră, Turcia, Iran, sudul Pakistanului și India.