Ramnacee

familie de plante

Ramnaceele (Rhamnaceae) sunt o familie de plante superioare angiosperme dicotiledonate din ordinul Rosales, care cuprinde 53 de genuri cu cca 875 de specii de plante lemnoase, arbuști sau arbori, adesea spinoși, răspândite în toate regiunile globului. Frunzele sunt căzătoare sau persistente, simple, întregi, alterne sau opuse, cu stipele mici, caduce sau transformate în spini. Flori de obicei mici, hermafrodite actinomorfe, solitare sau în inflorescențe cimoase, axilare, fasciculate, mai rar racemiforme. Receptacul axului floral în formă de cupă sau pahar. Caliciul dialisepal, cu 4-5 sepale valvate. Corola dialipetală, cu 4-5 petale mici, adesea concave sau glugate. Androceul, cu 4-5 stamine așezate în fața petalelor. Gineceul, cu 2-5 (de regulă 3) carpele, unite, cu ovar inferior, liber sau concrescut cu receptaculul, 2-4 (5)-locular, în fiecare lojă se află un ovul bazal, ascendent și apotrop, stilul este simplu sau divizat. Fructul este o capsulă pluriloculară sau drupă cu mai mulți sâmburi. Organele vegetative conțin glicozide (emodină), mucilagii și saponine. Fructele unor specii (Ziziphus jujuba, Ziziphus lotus) sunt comestibile. Mai multe specii de Rhamnus, datorită principiilor purgativi, conținuți în fructe (emodină, frangulozidă) și scoarță, prezintă un interes medical deosebit. Coloranții extrași din scoarță unor specii sunt folosiți în vopsitorii. Flora României conține 5 specii ce aparțin la 4 genuri.

Ramnacee
Crușân (Rhamnus frangula)
Clasificare științifică
Regn: Plantae
(neclasificat): Angiospermae
(neclasificat): Eudicotidae
(neclasificat): Rosidae
Ordin: Rosales
Familie: Rhamnaceae
Juss. (1789)
Genul tip
Rhamnus
L.
Genuri

Vezi text.

Arealul ramnaceelor.
Sinonime

Frangulaceae DC.
Phylicaceae J.Agardh
Ziziphaceae Adans. ex Post & Kuntze

Specii din România

modificare

Flora României conține 5 specii ce aparțin la 3-4 genuri: Paliurus; Ziziphus; Rhamnus; Frangula (care este inclusă de unii autori în Rhamnus):[1][2][3][4]

  1. ^ Beldie Al. Flora României. Determinator ilustrat al plantelor vasculare. București: ed. Academiei Române, 1977-1979, vol. I-II.
  2. ^ Ciocârlan V. Flora ilustrată a României. București: Ceres, 2009.
  3. ^ Flora Republicii Populare Romîne. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Volumul VI. Editura Academiei Republicii Populare Romîne. București 1958
  4. ^ I. Prodan, Al. Buia. Flora mică ilustrată a României. Ediția a V-a. Editura Agro-Silvică. București, 1966

Bibliografie

modificare
  • Flora Republicii Populare Romîne. Redactor principal: Acad. Traian Săvulescu. Volumul VI. Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1958
  • Constantin Pârvu. Universul plantelor. Mică enciclopedie. Ediția a III-a Revăzută și completată. Editura Enciclopedică. București, 2000
  • Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă Monitorul oficial, 2005
  • Iuliu Morariu, Ioan Todor. Botanică sistematică. Ediția a II-a revizuită. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1972
  • Ioan Hodișan, Ioan Pop. Botanică sistematică. Editura Didactică și Pedagogică. București, 1976
  • Alexandru Buia, Anton Nyárády, Mihai Răvăruț. Botanica agricolă. Vol. II. Sistematica plantelor. Editura Agro-Silvică. București.1965

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Ramnacee
 
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Ramnacee
  NODES
iOS 2
multimedia 1
Note 2
os 12
text 2
todo 1