întrebuințare

română

Etimologie

Din a întrebuința.

Pronunție

• AFI: /ɨn.tre.bu.in'ʦa.re/

Substantiv

Declinarea substantivului întrebuințare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	întrebuințare	întrebuințări
Articulat	întrebuințarea	întrebuințările
Genitiv-Dativ	întrebuințării	întrebuințărilor
Vocativ	întrebuințare	întrebuințărilor

1. acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online