comandă
Etimologie
Din franceză commande.
Pronunție
- AFI: /ko'man.də/
Substantiv
| Declinarea substantivului comandă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | comandă | comenzi |
| Articulat | comanda | comenzile |
| Genitiv-Dativ | comenzii | comenzilor |
| Vocativ | comandă | comenzilor |
- acțiunea de a comanda; ordin de executare a unei mișcări, a unui exercițiu; poruncă.
- funcție de conducere a unei unități militare.
- exercitare a funcției de comandant.
- operație manuală, semiautomată sau automată, prin care se pune în funcțiune, se reglează sau se oprește un sistem tehnic.
- (concr.) ansamblu de aparate a căror acțiune conduce un sistem tehnic.
- construcția cea mai înaltă de pe puntea superioară a unei nave, de unde se efectuează conducerea navei.
- frânghie subțire folosită la înfășurarea capătului unei parâme.
- cerere prin care o persoană, o întreprindere etc. solicită livrarea unui anumit produs, executarea unei lucrări sau prestarea unui serviciu.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc.adj.) de comandă = care este sau a fost executat după indicațiile date de client.
Expresii
- La comandă = a) la porunca, la cererea cuiva; b) la momentul dorit sau potrivit; intenționat
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online