deșteptăciune

română

Etimologie

Din deștept + sufixul -ăciune.

Pronunție

• AFI: /deʃ.tep.tə'ʧju.ne/

Substantiv

Declinarea substantivului deșteptăciune
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	deșteptăciune	invariabil
Articulat	deșteptăciunea	invariabil
Genitiv-Dativ	deșteptăciunii	invariabil
Vocativ	deșteptăciune	invariabil

1. însușirea de a fi deștept; inteligență.
2. (adesea ir.) faptă sau vorbă de om deștept.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online