dispune

română

Din franceză disposer < latină disponere (după pune).

Conjugarea verbului dispune
Infinitiv	a dispune
Indicativ prezent pers. 1 sg.	dispun
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să dispuie
Participiu	dispus
Conjugare	III

(v.tranz.) a hotărî, a decide; a ordona.
(v.intranz.) a avea la dispoziție, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorință.
(v.intranz.) a ieși învingător într-o competiție sportivă, într-un meci; a învinge.
(v.tranz.) a așeza într-o anumită ordine; a aranja.
(v.refl.) a căpăta o bună dispoziție, a deveni vesel; a se înveseli.