dușmănie
Etimologie
Din dușman + sufixul -ie.
Pronunție
- AFI: /duʃ.mə'ni.je/
Substantiv
Declinarea substantivului dușmănie | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | dușmănie | dușmănii |
Articulat | dușmănia | dușmăniile |
Genitiv-Dativ | dușmăniei | dușmăniilor |
Vocativ | ' | ' |
- sentiment de ură față de cineva sau de ceva; relații pline de ură între persoane.
- Ce e dușmănia asta neîmblânzită între voi?
Sinonime
- animozitate, discordie, învrăjbire, ostilitate, pornire, ură, vrajbă, vrăjmășie, zâzanie, (livr.) inimiciție, (înv. și pop.) price, (pop. și fam.) dihonie, (pop.) pică, (înv. și reg.) ceartă, pizmă, pizmuire, scârbă, (Mold.) poxie, (înv.) mozavirie, neprietenie, patos, scandală, sfadă, urâciune, vrăjbie, (latinism înv.) rancoare
Antonime
Cuvinte derivate
- dușman
- dușmană, dușmancă
- dușmănesc
- dușmănește
- dușmăni
- dușmănire
- dușmănit
- dușmănos
- îndușmăni
- îndușmănire
- îndușmănit
Traduceri
atitudine răuvoitoare, față de cineva
|
|