iele
Etimologie
Din ele (plural feminin al lui el).
Eufemism care coincide cu dânsele („lemuri”), și cu iel, („dracul”), în loc de el.
Totuși, Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 176, credea că numele este dacic; după Diculescu 186, din germană Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gândea la maghiară lél („spirit”) și Lokotsch 950 la turcă jel („vânt”), confer vântoasele.
Pronunție
- AFI: /'je.le/
Substantiv
| Declinarea substantivului invariabil | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | invariabil | iele |
| Articulat | invariabil | ielele |
| Genitiv-Dativ | invariabil | ielelor |
| Vocativ | ' | ' |
- (mai ales art.) ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste.
Sinonime
- (mitol. pop.) (pop.) dânsele (pl. art.), drăgaice (pl.), frumoase (pl.), milostive (pl.), mândre (pl.), puternice (pl.), rusalii (pl.), sânziene (pl.), șoimane (pl.), șoimărițe (pl.), vântoase (pl.), (reg.) nagode (pl.), samovile (pl.), sfinte (pl.), (Ban. și Olt.) milostivnice (pl.), (prin Ban.) miluite (pl.)
Cuvinte compuse
Traduceri
ființe imaginare cu puteri nefaste