instrui

română

Etimologie

Din franceză instruire < latină instruere.

Pronunție

• AFI: /in.stru'i/

Verb

Conjugarea verbului instrui
Infinitiv	a instrui
Indicativ prezent pers. 1 sg.	instruiesc
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să instruiască
Participiu	instruit
Conjugare	IV

1. (v.tranz. și refl.) a (se) pregăti într-un domeniu; a învăța, a se cultiva.
2. (v.tranz.) a pregăti ostașii în vederea însușirii teoriei și practicii militare.
3. (v.tranz.) (jur.) a cerceta, a ancheta, a analiza (culegând probe, mărturii).

Cuvinte derivate

• autoinstrui
• instruire
• instruit

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online