mărgea

română

Etimologie

Din latină margella, „mărgică” cu schimbare de sufixul.

Pronunție

• AFI: /mərˈʤe̯a/

Substantiv

Declinarea substantivului mărgea
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	mărgea	mărgele
Articulat	mărgeaua	mărgelele
Genitiv-Dativ	mărgelei	mărgelelor
Vocativ	mărgea	mărgelelor

1. boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte.
2. (la pl.) protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului.
3. (în forma mărgică) numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica).

Cuvinte derivate

• mărgelat
• mărgelușă
• mărgeluță

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• agream
• meargă
• răgeam

Referințe

• DEX '98 via DEX online