merita

Vezi și : Merita, merită, meritá, mérita

română

Etimologie

Din franceză mériter < latină meritare.

Pronunție

• AFI: /me.riˈta/

Verb

Conjugarea verbului merita
Infinitiv	a merita
Indicativ prezent pers. 1 sg.	merit
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să merite
Participiu	meritând
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a fi vrednic de răsplată sau de pedeapsă potrivit cu faptele sale (bune sau rele); a avea dreptul să primească o răsplată (bună sau rea); a i se cuveni.

   Meriți o bătaie!

2. a justifica, a îndreptăți prețuirea, interesul sau grija care i se acordă.

   Merităm laudele noastre.

   Această noutate merită confirmare.

3. (spec.) (despre mărfuri, obiecte de schimb) a justifica prețul cerut; a face, a valora.

Sinonime

• 1: i se cuveni, (înv.) învrednici, meritarisi
• 3: face

Cuvinte derivate

• demerit
• merit
• merital
• meritare
• meritarisi
• meritat

Traduceri

a i se cuveni

cehă: zasloužit si (čeština) chineză: 应受 (中文), 值得 (中文) corsicană: merità (cos), mirità (cos) engleză: deserve (English) finlandeză: ansaita (suomi) franceză: mériter (français) germană: verdienen (Deutsch) italiană: meritare (italiano)

neerlandeză: verdienen (Nederlands) persană: سزاواربودن (فارسی) poloneză: zasłużyć (polski) rusă: заслуживать (русский) slovacă: zaslúžiť si (slovenčina) spaniolă: merecer (español) suedeză: förtjäna (svenska) vietnameză: đáng (Tiếng Việt), xứng đáng (Tiếng Việt)

Etimologie

Din merita.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru merita.

Referințe

• DEX online

---

italiană

(italiano)

Etimologie

Derivat din meritare.

Pronunție

• AFI: /'merita/

Verb

merita

1. forma de persoana a III-a singular la prezent pentru meritare.
2. forma de persoana a II-a singular la imperativ pentru meritare.