nărav

română

Etimologie

Din slavă (veche) nravŭ. Confer bulgară нърав (nărav).

Pronunție

• AFI: /nəˈrav/

Substantiv

Declinarea substantivului nărav
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	nărav	năravuri
Articulat	năravul	năravurile
Genitiv-Dativ	năravului	năravurilor
Vocativ	năravule	năravurilor

1. obicei, deprindere rea; cusur, viciu, nărăveală, nărăvie.
2. (înv. și pop.) deprindere, obicei; fel de a fi, comportare.
3. fire, temperament.

Cuvinte derivate

• nărăvaș
• nărăvi
• nărăvie

Expresii

• A (se) învăța cu nărav = a (se) obișnui să ceară, să pretindă ceva ca pe un drept al său

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online