origine
Variante
Etimologie
Din latină ŏrigō, ŏrigĭnis. franceză origine.
Pronunție
- AFI: /o'ri.ʤi.ne/
Substantiv
| Declinarea substantivului origine | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | origine | origini |
| Articulat | originea | originile |
| Genitiv-Dativ | originii | originilor |
| Vocativ | ' | ' |
- punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen.
- Originea unui fenomen.
- apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune.
- Origine daco-latină a limbii române.
- etimologie (a unui cuvânt).
- punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte.
- punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația.
Sinonime
- 1: geneză, (livr.) matrice
- 2: început, obârșie, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure, (livr.) extracție, ascendență, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces
- 3: (lingv.) etimologie
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Locuțiuni
- (loc. adj.) De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar.
- (loc. adj.) De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate.
Traduceri
început, proveniență
apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc.
|
|