plată

română

Etimologie

Din slavă (veche) plata.

Pronunție

• AFI: /'pla.tə/

Substantiv

Declinarea substantivului plată
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plată	plăți
Articulat	plata	plățile
Genitiv-Dativ	plății	plăților
Vocativ	plată	plăților

1. faptul de a plăti o sumă de bani datorată; achitare.
2. sistem, mod după care se plătește.
3. sumă de bani dată cuiva pentru munca depusă, drept contravaloare a unui obiect cumpărat, a folosinței unui lucru etc.
4. răsplată (morală) cu care cineva este recompensat pentru faptele sale bune; pedeapsă care se dă cuiva pentru fapte rele.

Cuvinte derivate

• neplată
• platnic

Expresii

• A-și lua plata = a-și primi pedeapsa cuvenită
• A se duce (sau a pleca, a merge etc.) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a se duce (sau a pleca, a merge etc.) unde vrea, unde știe, unde-i place
• A lăsa (pe cineva) în plata Domnului (sau a lui Dumnezeu) = a nu se mai ocupa de cineva, a lăsa în voia sorții, a lăsa în pace

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online