sfârșit

română

Variante

• fârșit

Etimologie

Din verbul a sfârși.

Pronunție

• AFI: /sfɨrˈʃit/

Substantiv

Declinarea substantivului sfârșit
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	sfârșit	sfârșituri
Articulat	sfârșitul	sfârșiturile
Genitiv-Dativ	sfârșitului	sfârșiturilor
Vocativ	sfârșitule	sfârșiturilor

1. faptul de a (se) sfârși; partea care sfârșește sau cu care se sfârșește ceva; moment final; fine.
2. moarte.
3. (înv.) scop, țintă.

Cuvinte derivate

• nesfârșit

Locuțiuni

• (loc.adj.) Fără sfârșit = care nu se termină sau pare că nu se va termina niciodată.
• (loc.adv.) În sfârșit = în cele din urmă, în fine.
• La sfârșit = la urmă.

Expresii

• A face (sau a pune) sfârșit = a face să înceteze, a termina
• A lua sfârșit = a se termina, a se isprăvi
• A-și da sfârșitul (sau obștescul sfârșit) = a muri

Traduceri

Traduceri

Adjectiv

Declinarea adjectivului sfârșit
	Singular	Plural
Masculin	sfârșit	sfârșiți
Feminin	sfârșită	sfârșite
Neutru	sfârșit	sfârșite

1. care a fost dus până la capăt; terminat.
2. care a fost epuizat, consumat.
3. istovit peste măsură, cu puterile sleite.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din sfârși.

Verb

1. forma de participiu trecut pentru sfârși.

Referințe

• DEX '98 via DEX online