supăra

Vezi și : supără

română

Etimologie

Din latină superare („a întrece, a învinge”).

Pronunție

• AFI: /su.pəˈra/

Verb

Conjugarea verbului supăra
Infinitiv	a supăra
Indicativ prezent pers. 1 sg.	supăr
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să supere
Participiu	supărat
Conjugare	I

1. (v.refl. tranz.) a avea sau a provoca cuiva o neplăcere; a (se) mâhni, a (se) necăji, a (se) amărî, a (se) întrista.
2. (v.tranz.) a stingheri, a incomoda, a deranja, a stânjeni.
3. (v.tranz.) a chinui, a provoca o durere (fizică ușoară); a jena.
4. (v.refl. tranz.) a (se) întărâta, a (se) mânia, a (se) irita.

Cuvinte derivate

• supărare
• supărat
• supărăcios
• supărător

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din supăra.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru supăra.

Referințe

• DEX '98 via DEX online