umbla

română

Din latină ambulare.

(v.intranz.) a se deplasa dintr-un loc în altul; a merge, a circula.
(v.intranz.) a străbate (ca drumeț) un loc; a merge din loc în loc, a colinda, a cutreiera; a hoinări, a vagabonda.
(v.intranz.) (rar) a se plimba.
(v.intranz.) (pop.; despre nori) a se mișca, a se deplasa.
(v.intranz.) (pop.) a merge, a se duce undeva regulat; a frecventa.
Umblă la școală.
(v.intranz.) a se ocupa, a se îndeletnici cu..., a lucra la...
Umblă în cărăușie.
(v.intranz.) a se purta (îmbrăcat sau încălțat) într-un anumit fel.
Umblă întunecat și încruntat.
(v.intranz.) (pop.; despre unelte, aparate, mecanisme etc.) a se afla în funcțiune; a funcționa.
(v.intranz.) (despre gură, ochi etc.) a se mișca continuu.
(v.intranz.) (pop.) a trece (din mână în mână), a ajunge (de la unul la altul).
(v.intranz.) (despre bani) a fi în circulație, a avea valoare, curs.
(v.intranz.) a căuta, a scotoci, a cotrobăi (pentru a găsi ceva).
(v.intranz.) a lua în mână; a pune mâna pe ceva, a atinge.
(v.intranz.) (pop.) a lucra cu..., a se servi de...; a mânui.
(v.intranz.) (fig.) a se folosi de..., a face uz de...
Nu umbla cu minciuni!
(v.intranz.) (fig.) a căuta, a se strădui să obțină ceva; a se sili, a încerca să...
(v.intranz.) a intenționa, a fi gata să...

A-i umbla cuiva ceva prin gură = a nu-și putea aminti pentru un moment de ceva care îi este extrem de familiar, de cunoscut
(pop.) A-i umbla cuiva ceva prin (sau în) cap = a fi preocupat de ceva, a avea ceva de gând
(pop.) Umblă sănătos! (sau cu bine!) = urare adresată cuiva care pleacă
(pop.) A umbla după cineva = a căuta cu insistență să obțină simpatia cuiva; a face curte unei femei
A-i umbla cuiva limba (prin gură) = a vorbi (mult)
A umbla după cai verzi (pe pereți) = a căuta să obțină lucruri nerealizabile
A umbla după doi iepuri deodată = a urmări în același timp două scopuri, două avantaje diferite