Agenția Internațională pentru Energie Atomică

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA)[1] este o organizație internațională creată în 1957, sub egida ONU, cu sediul la Viena, care are ca principală sarcină să contribuie la dezvoltarea și folosirea practică a energiei atomice în scopuri pașnice și la dezvoltarea cercetărilor științifice în acest domeniu.

Medalia Premiului Nobel
Medalia Premiului Nobel

Agenția Internațională pentru Energie Atomică

Steagul AIEA
Tip orgOrganizație; agenție specializată
AbreviereAIEA
ȘefYukiya Amano
Înființare26 iulie 1957
Sediu centralViena, Austria
Websitewww.iaea.org

Organele principale ale agenției sunt conferința generală, consiliul guvernatorilor și secretariatul.

România este membră a acestei organizații chiar din momentul înființării sale.

În 2005, agenția, împreună cu directorul ei de atunci, Mohammed El Baradei, au primit Premiul Nobel pentru Pace.

Țări membre

modificare
 
Țările membre ale Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Agenția Internațională pentru Energie Atomică are 151 de țări membre, printre care se numără majoritatea membrilor ONU, precum și Sfântul Scaun.

Țările care nu sunt membre sunt:

  1. ^ Agenția Internațională pentru Energie Atomică Arhivat în , la Wayback Machine., Misiunii Permanente a României pe lângă Organizațiile Internaționale cu sediul la Viena

Legături externe

modificare
  NODES
INTERN 11
Note 1