Clopotnița (alternativ campanila) este un turn de biserică (de obicei unul din față) sau o construcție situată în apropierea bisericii – adeseori în formă de turn - în care sunt instalate clopotele.[1][2]

Clopotnița de la intrarea Mănăstirii Runc, sat Runcu, Județul Bacău

Detalii arhitecturale

modificare
 
Campanila bisericii Santa Maria in Cosmedin⁠(en)[traduceți], Roma

Uzual clopotnițele sunt de forma unor turnuri înalte circulare sau poligonale, cu mai multe etaje. Pentru ca sunetul clopotelor să poată fi auzit cât mai de departe, acestea sunt instalate cât mai sus, iar încăperea destinată lor fie are zidurile prevăzute cu deschideri pe fiecare parte, fie este de forma unui foișor deschis.[2]

Pe vârful turnurilor bisericilor se montează deobicei o sferă, în care se pun documente ale vremii, ziare, monede, fiind un loc sigur pentru posteritate. Pe sferă se fixează des o tijă pe care se montează cruci, diferite figuri (cocoși, îngeri, sfinți), flamuri de metal, indicatoare de vânt sau o figură cu zimți (soarele).

Utilizare

modificare

De regulă, clopotele sună pentru a apela la un serviciu de biserică, marcând timp și evenimente speciale, cum ar fi o nuntă (nuntă), înmormântare (serviciu funerar) sau, mai ales în vremuri vechi, pentru a solicita protecția unui oraș sau pentru o alarmă de incendiu.

În plus față de clopotele de pe clopotniță, poate exista un carillon, mai ales în Europa. În clădirile moderne, în loc de clopotele grele, uneori sunt instalate mici bare metalice pentru a extrage sunete, vibrațiile acestora fiind amplificate electronic. Plăcile care reflectă sunetul montate pe turnul clopotniței sunt numite abasoane. În trecut structurile respective – mai ales dacă erau înalte - serveau și ca locuri de observație.

O varietate de dispozitive electronice există pentru a simula sunetul clopotelor, dar orice turn substanțial în care o sumă considerabilă de bani a fost investit va avea, în general, un set real de clopote. Unele biserici au un loc în turnul clopotniței, un spațiu în care au fost organizate ceremonii pentru a evita calamitățile legate de vreme, cum ar fi furtunile și ploaia excesivă. Turnul principal al clopotniței Catedralei din Murcia are patru.

În creștinism, multe biserici anglicane, catolice și luterane își băteau clopotele din clopotniță de trei ori pe zi, la ora 6 dimineața, la amiază și la ora 18:00, chemând credincioșii creștini să recitească rugăciunea Tatăl nostru,[3][4][5] sau Angelus, o rugăciune recitată în onoarea Întrupării lui Dumnezeu.[6][7]

Primele clopotnițe erau formate din turnuri rotunde care erau deparate clădirea bisericii. Cele mai vechi clopotnițe au fost amplasate la Catedrala Sf. Ioan Botezătorul de pe Dealul Lateran și în Catedrala Sf. Petru din Roma.

Cele mai înalte clopotnițe

modificare

Referințe

modificare
  1. ^ Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II-a revăzută și adăugită), Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan” al Academiei Române, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2009
  2. ^ a b Dicționar liturgic: Clopotniță[nefuncțională], 13 octombrie 2012, Dragoș-Mihail Olteanu, ziarul Lumina, accesat 03 octombrie 2014
  3. ^ George Herbert Dryer (). History of the Christian Church. Curts & Jennings. …every church-bell in Christendom to be tolled three times a day, and all Christians to repeat Pater Nosters (The Lord's Prayer) 
  4. ^ Joan Huyser-Honig (). „Uncovering the Blessing of Fixed-Hour Prayer”. Calvin Institute of Christian Worship. Early Christians prayed the Lord’s Prayer three times a day. Medieval church bells called people to common prayer. 
  5. ^ Matthew: A Shorter Commentary. Continuum International Publishing Group. . Accesat în . Moreover, the central portion of the Eighteen Benedictions, just like the Lord's Prayer, falls into two distinct parts (in the first half the petitions are for the individuals, in the second half for the nation); and early Christian tradition instructs believers to say the Lord's Prayer three times a day (Did. 8.3) while standing (Apost. const. 7.24), which precisely parallels what the rabbis demanded for the Eighteen Benedictions. 
  6. ^ Joyce's Finnegans Wake: The Curse of Kabbalah, Volume 2. Universal Publishers. . Accesat în . The Angelus is a Christian devotion in memory of the Incarnation. Its name is derived from the opening words, Angelus Domini nuntiavit Mariæ. It consists of three Biblical verses describing the mystery, recited as versicle and response, alternating with the salutation "Hail Mary!" and traditionally is recited in Catholic churches, convents and monasteries three times daily, 6 a.m., noon, and 6 p.m., accompanied by the ringing of the Angelus bell. Some High Church Anglican and Lutheran churches also use the devotion. 
  7. ^ The Anglican Service Book: A Traditional Language Adaptation of the 1979 Book of Common Prayer, Together with the Psalter Or Psalms of David and Additional Devotions. Good Shepherd Press. . Accesat în . The Angelus: In many churches the bell is run morning, noon, and evening in memory of the Incarnation of God, and the faithful say the following prayers, except during Eastertide, when the Regina coeli is said. [nefuncțională]

Vezi și

modificare

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Clopotniță
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Clopotniță
 
Wikţionar
Caută „clopotniță” în Wikționar, dicționarul liber.


  NODES
Intern 1
multimedia 2
os 12