Cyndi Lauper

cântăreață americană
Cyndi Lauper

Cyndi Lauper concertând în Sydney, martie 2011
Date personale
Nume la naștereCynthia Ann Stephanie Lauper
Născută (71 de ani)
New York City, New York, SUA[1] Modificați la Wikidata
PărințiFred Lauper
Catrine Dominique
Frați și suroriO soră Ellen și un frate Fred
Căsătorită cuDavid Thornton (c. 1991)
Număr de copii1 Modificați la Wikidata
CopiiDeclyn Wallace Thornton
Cetățenie Statele Unite ale Americii Modificați la Wikidata
OcupațieCântăreață, compozitoare, actriță, activistă pentru drepturile LGBT
Limbi vorbitelimba engleză[2] Modificați la Wikidata
OrigineAstoria, Queens, New York
StudiiJohnson State College[*][[Johnson State College (former state college in Johnson, Vermont)|​]], Richmond Hill High School[*][[Richmond Hill High School (secondary school in Richmond Hill, Queens, New York, United States of America)|​]]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalPop, rock, new wave, synthpop, blues, soul
Instrument(e)Chitară acustică
Ani de activitate1977–prezent
Case de discuriPortrait, Epic, Daylight, Downtown
Colaborare cuBlue Angel, The Hooters
PremiiTrofeul VMA pentru cel mai bun videoclip al unei artiste feminine (1984)
Premiul Grammy pentru cel mai bun artist nou (1985)
Premiul Emmy pentru cea mai bună actriță invitată într-un serial de comedie (1995)
Premiul Tony pentru cel mai bun cântec original (2013)
Premiul Grammy pentru cel mai bun album muzical de teatru (2014)
Discografie
Listă completăCyndi Lauper discography[*][[Cyndi Lauper discography (Wikimedia artist discography)|​]]  Modificați la Wikidata
Semnătură
Prezență online

Cynthia Ann Stephanie "Cyndi" Lauper (n. 22 iunie 1953) este o cântăreață, compozitoare, actriță și activistă pentru drepturile LGBT originară din Statele Unite. La mijlocul anilor '80, a obținut succesul cu lansarea albumului She's So Unusual și a devenit prima cântăreață care a avut patru single-uri lansate de pe un album, care s-au clasat în top 5. De-a lungul carierei, a lansat 11 albume și peste 40 de single-uri, iar în 2008 a vândut mai mult de 30 de milioane de discuri în întreaga lume.[3]

Aspectul lui Lauper, vocea subțire și prezența scenică sunt doar câteva calități care au diferențiat-o de contemporanii săi. O figură reprezentativă a anilor '80, Cyndi a reușit nu doar să cucerească topurile, ci să formeze o nouă cultură muzicală. În America, fetele se îmbrăcau precum ea, se comportau la fel și, mai mult decât atât, porniseră o noua mișcare pentru libertatea de exprimare ce avea ca imn Girls Just Want to Have Fun.

Copilăria și primul contact cu muzica

modificare

Cyndi Lauper s-a născut la Boulevard Hospital din Astoria, Queens. Și-a petrecut primii ani din viață în secțiunea Williamsburg a cartierului new-yorkez Brooklyn, după care familia ei s-a mutat în Ozone Park, Queens.[4] La vârsta de 12 ani Lauper a învățat să cânte la o chitară acustică și a început să își scrie propriile versuri.[3] Cyndi a părăsit liceul convinsă de faptul că întreaga ei viață se leagă de muzică. Cyndi are o soră, Ellen, care lucrează ca acupuncturist în sudul Californiei și un frate pe nume Fred, poreclit „Butch”.

La 17 ani a plecat de acasă, a ajuns în Canada; în Vermont a luat cursuri de artă la Johnson State College.[3] S-a întreținut singură, având diferite joburi. La mijlocul anilor '70 a fost vocalist în diverse trupe ca Doc West and Flyer și White and Blues Band. În 1977 și-a deteriorat corzile vocale și a luat un an de pauză. Trei doctori i-au spus că nu va mai cânta niciodată. Antrenorul vocal Katie Agresta a ajutat-o să își recâștige vocea, învățând-o exerciții vocale corespunzătoare. În 1978 și-a recâștigat vocea și, împreună cu John Turi, a format trupa Blue Angel. În următorii ani, trupa s-a impus prin piesele create, o dovadă fiind albumul cu care a debutat, semnat de casa de discuri Polydor în 1980. Datorită procesului pierdut în fața managerului Massarsky, Lauper a intrat în faliment și a început să lucreze în magazine de vânzare cu amănuntul.[3] După dezmembrarea formației Blue Angel, Lauper a început să cânte în cluburi și restaurante.

Colaborarea cu David Wolff și succesul albumului She's So Unusual

modificare

În 1981 a fost văzută într-un bar de David Wolff care a devenit managerul ei și a făcut-o să semneze cu Portrait Records, o filială a Epic Records. Pe 14 octombrie 1983 a lansat She's So Unusual care a devenit hit în întreaga lume. Al doilea single de pe album a fost Time After Time care a ajuns pe locul 1 în Billboard Hot 100. A primit Gold certification pentru vânzări de peste 500.000 și a fost unul dintre cele mai mari hituri ale anului 1984. She Bop a fost ale treilea single lansat de pe album care a ajuns pe locul 3 în Hot 100 și Cindy a primit o nouă certificare de aur pentru vânzări de peste 500.000 de la RIAA. Albumul She's So Unusual a fost cel mai de succes album al său, care a consacrat-o printre cei mai buni cântăreți, promovându-l în întreaga lume.

În 1985, Women in Film i-au dat premiul „New Directions”. Videoclipul Girls Just Want to Have Fun i-a adus premiul „Best Female Video” la MTV Video Music Awards din 1984. Un an mai târziu a câștigat un premiu Grammy pentru cel mai bun artist nou. Al doilea album al artistei a fost lansat pe 15 septembrie 1986 și a ajuns pe locul 4 în Billboard 200, album care nu a avut același mare succes ca primul. În 1987 a primit o nominalizare la premiile Grammy pentru „Best Long Form Music Video”.

Declinul și începutul carierei de actriță

modificare

Lauper devenise o vedetă; în ciuda acestui fapt nu a reușit să își păstreze popularitatea. În 1985, a început să lucreze la alte producții, dar singura lansare a fost coloana sonoră The Goonies 'R' Good Enough pentru filmul de aventură The Goonies. Un an mai târziu a apărut True Colors, premiat cu platină pentru melodia cu același nume, dar apreciat doar de o parte din fani datorită noului ritm, oarecum mai liniștit.

Cariera lui Cyndi a început să se clatine odată cu apariția din filmul Vibes (1988). În primăvara lui 1989 a lansat cel de-al treilea album al său și a avut un singur mare hit, I Drove All Night, care a ajuns pe locul 6 și pentru care Lauper a primit o nominalizare la Grammy pentru „Rock Vocal Performance”. Datorită dezamăgirii vânzărilor ultimului său album, și-a anulat un turneu în Statele Unite. În 1993 a apărut al patrulea său album, Hat Full of Stars, iar un an mai târziu a fost lansat Twelve Deadly Cyns…and Then Some. A câștigat un premiu Emmy pentru rolul Marianne din sitcomul Mad About You.

Al cincilea album, Sister of Avalon, a fost dezamăgitor în America, iar la sfârșitul anului 1998 a lansat ultimul său album pentru Epic, Merry Christmas... Have a Nice Life. În 2001 a apărut al șaselea său album, Shine. În cadrul unui nou contract cu Sony Music Lauper a lansat albumul The Body Acoustic, iar în 2008 a apărut Bring Ya to the Brink. În luna decembrie a aceluiași an, Bring Ya to the Brink a fost nominalizat pentru un premiu Grammy pentru „Best Electronic/Dance Album”. În aprilie 2010 Lauper a lansat Give a Damn Campaign, iar pe 22 iunie a apărut Memphis Blues, album ce a rămas pe primul loc timp de 14 săptămâni în Billboard Blues Album Chart.

Discografie

modificare
Cindy Lauper (discografie)
 
Lansări
Albume de studio 11
Compilații 7
Discuri single 51
Albume video 4
Videoclipuri 33
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cyndi Lauper
  1. ^ „Cyndi Lauper”, Gemeinsame Normdatei, accesat în  
  2. ^ CONOR.SI[*]  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor);
  3. ^ a b c d Marina Bădulescu (). „Cyndi Lauper”. Agerpres. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ en „Cyndi Lauper”. IMDb. 


  NODES
Note 2
twitter 1