Ioana d'Arc
| Sfânta Ioana d'Arc | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 6 ianuarie cca. 1412 [1] Domrémy, Ducatul de Bar, Franța.[2] |
| Decedată | 30 mai 1431 (~ la 19 ani) Rouen, Normandia (atunci sub controlul Regatului Angliei) |
| Cauza decesului | pedeapsa cu moartea[4] (ardere pe rug[5])  |
| Părinți | Jacques d'Arc[*] Isabelle Romée[*] |
| Frați și surori | Catherine d'Arc[*] Jacquemin d'Arc[*] Jean d'Arc[*] Pierre d'Arc[*] |
| Religie | Biserica Catolică |
| Ocupație | militar |
| Limbi vorbite | Middle French[*] limba franceză[6] |
| Venerație | |
| Venerată în | Biserica Romano-Catolică Comuniunea anglicană[3] |
| Beatificată | 18 aprilie 1909, Notre Dame de Paris, Papa Pius al X-lea |
| Canonizată | 16 mai 1920, Basilica Sfântul Petru, Roma, Papa Benedict al XV-lea |
| Sărbătoare | 30 mai |
| Patronaje | Franța  ; martiri; captivi; militari; oameni ridiculizați pentru pietatea lor; prizonieri; soldați, femeile care au servit în WAVES (Women Accepted for Volunteer Emergency Service) și Women's Army Corps. |
| Semnătură | |
 | |
 Sfinți | |
Modifică date / text  | |
Ioana d'Arc (Ioana de Arc, Fecioara din Orleans; în franceză Jeanne d'Arc; n. , Domrémy-la-Pucelle, Lorraine(d), Regatul Franței – d. , Rouen, Monarhia duală a Angliei și Franței(d)) este una din figurile emblematice ale Franței și sfântă a Bisericii Catolice dar și foarte controversată întrucât unii autori au considerat că era schizofrenică (auzea voci).[7][8][9][10] A fost supranumită de naționaliștii francezi Fecioara din Orleans și i s-a atribuit faptul că, în urma unor viziuni, Dumnezeu i-a spus să elibereze pământurile Franței care erau dominate de Anglia după Războiul de 100 de ani (1337–1453).
Viața
Născutã în ianuarie 1412, la Domrémy, (Burgundia; azi provincia Lorena), Fecioara din Orleans este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez. Ioana a afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. Trimisă să conducă trupele franceze care asediau cetatea din Orleans, Ioana d’Arc a reușit să o cucerească în doar 9 zile (afirmație falsă, contrazisă de realitatea istorică). După mai multe victorii în serie, ea a contribuit la încoronarea regelui Carol al VII-lea la Catedrala de la Reims.
În anul 1415, francezii sunt învinși de către Henric al V-lea la Azincourt. După această victorie, regele Angliei întreprinde cucerirea sistematică a Franței. Mai mult decât atât, prin rușinosul tratat de la Troyes – consecință a asasinării ducelui de Burgundia, Ioan fără Frică, de oamenii Delfinului, viitorul Carol al VII-lea; Henric al V-lea reușește să se facă recunoscut drept moștenitor al coroanei Franței. Fiul lui Carol al VI-lea și al lui Isabeau de Bavaria este renegat de propria mamă și considerat bastard. Tronul Franței este promis fiului lui Henric al V-lea, căsătorit cu Caterina de Valois (fiică a lui Carol al VI-lea).
Delfinul (viitorul Carol al VII-lea) se refugiază la Bourges; Chinon și Bourges fiind capitalele sale. Domnește numai la sud de Loara și legitimitatea lui este din ce în ce mai mult pusă la îndoială. Restul Franței, inclusiv Parisul, cucerit de anglo-burgunzi în anul 1418, aparține englezilor. Robită, populația franceză se află într-o stare jalnică.
În februarie 1429, tânără, acum în vârstă de 16 ani, pornește spre Chinon. Anturajul Delfinului încearcă să-l convingă că demersul ei poate fi o capcană. Soacra acestuia, Iolanda de Aragon - care avea o mare influență asupra sa - insistă s-o primească, pentru că a auzit de „puterile” Ioanei. Carol hotărăște să o pună la încercare. Fata îl recunoaște „după un semn” și îi dezvăluie patru profeții.
Timp de trei săptămâni este interogată de prelați și teologi care încearcă să verifice dacă spune adevărul. Dată pe mâna moașelor, pentru a confirma dacă este virgină, cum pretinde, Ioana spulberă orice îndoială asupra sa. I se dau armură, stindard și escortă. Cât despre spadă, unii spun că i-ar fi dat-o căpitanul de Veaucouleurs, iar alții susțin că ar fi găsit-o în biserica Sainte-Catherine-de Fierbois, după cum îi indicaseră „vocile”.
Oamenii de arme acceptă să i se supună. Istoricii apreciază ca uluitor faptul că tânăra se face ascultată de bărbați ce nu au obișnuința disciplinei. Venirea ei îi redă încrederea Delfinului, care aștepta impasibil căderea Orleansului, aflat de multă vreme sub asediul armatei comandate de Talbot.
Conform legendei, la 29 aprilie, Ioana intră în oraș, alături de Dunois. Peste cinci zile cade unul dintre puternicele forturi pe care englezii le construiseră pentru blocarea Orleansului. La 7 mai, fata constrânge șefii militari francezi, mai mult decât sceptici, să ordone asaltul unei noi fortificații care stopa accesul pe podul Loarei. Rănită la umăr de o săgeată, conduce, totuși, asaltul. Cu stindardul în mână, comandă soldaților să „spargă” fortăreața. Se supun și succesul nu întârzie să vină. A doua zi, Talbot ridica asediul.
Dar adevărul istoric dezvăluit recent este altul: Ioana ajunge la Orleans la o săptămână după ce englezii ridicaseră asediul. Legenda continuă: Vestea împlinirii primei profeții a Ioanei este răspândită în întreaga Franță. Toată lumea vede în acest prim triumf semnul că este trimisul lui Dumnezeu.
Însă Fecioara din Orleans nu face aceeași impresie asupra englezilor. Ei râd mai ales când, înainte de fiecare bătălie, le trimite mesaje de curtoazie, prin care le cere să plece de bună voie acasă. Este pentru prima oară, după multă vreme, când trupele franceze îi înving pe englezi, reușită cu consecințe psihologice profunde. Victoriile se țin lanț. La 18 iunie, la Patay, armata engleză, condusă de Falstaff și Talbot, este din nou înfrântă.
Ioana îl convinge pe Delfin să profite de avantajul obținut și să accepte să-l conducă la Reims, pentru a fi uns rege, după cum i-au comandat „vocile”. În pofida sfaturilor înțelepților, ale prudenților și intriganților, se supune planului său. După 15 zile de călătorie triumfală, Ioana și Delfinul intră în Reims.
Carol al VII-lea este uns rege în prezența ei și a stindardului. Se împlinește a doua profeție. Arhiepiscopul Regnaud de Chartres îndeplinește ritualurile solemne. Ungerea alungă ultimele îndoieli asupra legitimității Delfinului și este esențială pentru ca poporul să-l considere singurul și adevăratul suveran. Ioana d'Arc vrea să profite de elanul popular și să continue lupta, pentru a-i alunga din întreaga țară pe englezi. Însă regele tergiversează. Iolanda de Aragon îl sfătuiește de această dată să nu o mai sprijine. Carol al VII-lea semnează un acord cu anglo-burgunzii pentru încetarea momentană a ostilităților. Încep eșecurile pentru Fecioara din Orleans. Participă la o serie de lupte fără glorie. Se spune că „vocile” încetaseră să-i mai vorbească, după ungerea regelui. Ducele de Burgundia asediază Compiegne-ul în anul 1430. Ioana vine în ajutorul orașului.
La 24 mai (1430), este făcută prizonieră de către un cavaler burgund, care o capturează în timp ce încearcă să iasă din încercuire. Eroina pune la cale o evadare, însă Jean de Luxembourg o vinde regelui Angliei, care o închide la Rouen. Carol al VII-lea nu o ajută, cu toate că ea este convinsă că o va răscumpăra. Este acuzată de erezie de către Universitatea din Paris, care cere să fie judecată de tribunalul Inchiziției. La 24 mai 1431, în cimitirul din Rouen, fata semnează printr-o cruce (nu știa să scrie) actul de abjurare. Se spune că ar fi fost mințită că hârtia conține altceva. Cert este că, două zile mai târziu, fecioara din Orleans retractează. Este arsă pe rug, la 30 mai, în piața Vieux-Marché din Rouen. Moare strigând numele lui Iisus Hristos, convinsă că și-a îndeplinit misiunea.
Este adevărat că Carol al VII-lea nu a făcut nimic pentru eliberarea eroinei. Totuși, nu a uitat-o cu totul. El este inițiatorul procedurii care anulează sentința din 1431. Cere ca procesul Ioanei să fie declarat nedrept, pentru a rezulta că ajutorul pe care i-l dăduse provenea de la Dumnezeu. Ordonă să se demonstreze că judecătorii au fost nedrepți și că englezii îi voiau moartea. Inocența fetei este foarte importantă pentru legitimitatea sa ca suveran. Sentința este anulată în 1456. Ioana d'Arc este reabilitată. Dar reabilitarea este limitată. Nimeni, nici la curte, nici în sânul bisericii, nu dorea, la acea vreme, sanctificarea sa. Este beatificată abia în 1905, în scopul întăririi Partidului catolic, în momentul în care Republica franceză se pregătea să voteze legea separării Bisericii de stat. Ioana este sanctificată (canonizată) abia în anul 1921, când în fruntea Franței se afla o putere de dreapta.
Legenda
Legenda creată[necesită citare] pe la 1900 despre Ioana spune:
|
La vârsta de 13 ani, Ioana d'Arc aude „voci” care îi comandă să meargă la Bourges și să salveze regatul. În anul 1428, locuitorii din Domremy fug din fața armatelor anglo-burgunde, care dau foc bisericii. Ioana este martoră la violarea și uciderea surorii sale, Catherine, de către soldații englezi. „Vocile”, pe care numai ea le aude, devin imperative. Reticentă până atunci, se hotărăște să-i mărturisească unchiului său că primește ordine misterioase să meargă să elibereze regatul. Acesta o duce la castelanul de Veaucouleurs, Robert de Baudricourt, un fidel al casei de Valois. Sceptic la început, căpitanul se lasă convins până la urmă. Îi dă un cal, o mică escortă, veșminte bărbătești și o scrisoare de recomandare pentru a se putea apropia de Delfinul Carol (regentul Carol al VI-lea). |
|
Istorie „alternativă”
Revenind la ultimele cercetări despre epoca Ioanei, s-a constatat:
- Legenda a fost creată pe la 1900 de naționaliștii francezi în vederea revanșei cu Germania;
- Ioana era bolnavă ceea ce putea atrage suspiciunea de posesiune demonică și/sau vrăjitorie, iar pedeapsa era uneori arderea pe rug;
- Ioana nu a luat parte la lupte; faptele de arme i-au fost atribuite de falsificatori;
- Legenda intră în categoria: mitul necesar.[11][12]
In secolul al XIX-lea, naționalismul a înflorit în toată Europa. Au apărut peste noapte epopei istorice și legende falsificate (Cântecul lui Roland, Cântec despre oastea lui Igor, legende despre Ioana D'Arc, despre Duguesclin etc.). În privința bolii ei există mai multe diagnostice presupuse: epilepsie, migrenă, tuberculoză și schizofrenie.[13] Din lipsă de informații despre viața Ioanei d'Arc, niciun diagnostic nu a întrunit consensul specialiștilor.
De exemplu, pentru schizofrenie DSM-IV listează efecte colaterale dar severe ale bolii, cum ar fi vorbire dezorganizată, comportament dezorganizat sau catatonic, nivelare afectivă, alogie și avoliție.[14] Se pare că Ioana n-a avut astfel de simptome. Subtilele ei răspunsuri au forțat tribunalul să nu mai țină ședințe publice.[15]
Note
- ^ (See Pernoud's Joan of Arc By Herself and Her Witnesses, p. 98: "Boulainvilliers tells of her birth in Domrémy, and it is he who gives us an exact date, which may be the true one, saying that she was born on the night of Epiphany, 6 January").
- ^ „Chemainus Theatre Festival > The 2008 Season > Saint Joan > Joan of Arc Historical Timeline”. Chemainustheatrefestival.ca. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Church of England Holy Days”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Présumées coupables[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Joan of Arc: Her Story[*], p. 274 Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ CONOR.SI[*] Verificați valoarea
|titlelink=(ajutor) - ^ Joan of Arc Considered
- ^ Clifford Allen, History of Medicine, vol. 6 (1975)
- ^ The Schizophrenia of Joan of Arc - Medievalists.net
- ^ http://www.medievalists.net/files/09012321.pdf
- ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Cockshott, W.P. (). „Against Nationalism”. reality.gn.apc.org. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Multe din aceste ipoteze au fost enunțate de istorici și nu de către medici. Pentru o selecție de articole care au trecut de revizuire în jurnalele medicale vezi:
- d'Orsi G, Tinuper P (). „"I heard voices...": from semiology, a historical review, and a new hypothesis on the presumed epilepsy of Joan of Arc”. Epilepsy Behav. 9 (1): 152–7. doi:10.1016/j.yebeh.2006.04.020. ISSN 1525-5050. PMID 16750938. (idiopathic partial epilepsy with auditory features)
- Foote-Smith E, Bayne L (). „Joan of Arc”. Epilepsia. 32 (6): 810–5. doi:10.1111/j.1528-1157.1991.tb05537.x. PMID 1743152. (epilepsy)
- Henker FO (). „Joan of Arc and DSM III”. South. Med. J. 77 (12): 1488–90. doi:10.1097/00007611-198412000-00003. PMID 6390693. Arhivat din original la . Accesat în . (various psychiatric definitions)
- Allen C (). „The schizophrenia of Joan of Arc”. Hist Med. 6 (3–4): 4–9. PMID 11630627. (schizophrenia)
- ^ APA's "Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders", fourth edition, pp. 273–275. Online copy of the print manual available at: [1] Arhivat în , la Wayback Machine.. Retrieved 19 November 2010.
- ^ Pernoud, Régine; Clin, Marie-Véronique (). Joan of Arc: Her Story. trans. Jeremy Duquesnay Adams. New York: St. Martin's Griffin. p. 112. ISBN 0-312-22730-2. OCLC 39890535.
Bibliografie
- Anon. The First Biography of Joan of Arc with the Chronicle Record of a Contemporary Account (PDF). trans. Rankin, Daniel & Quintal, Claire. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- Barrett, W.P., ed. (). The trial of Jeanne d'Arc. New York: Gotham house. OCLC 1314152.
- Brooks, Polly Schoyer (). Beyond the Myth: The Story of Joan of Arc. New York: Houghton Mifflin Co. ISBN 0-397-32422-7. OCLC 20319268.
- de Quincey, Thomas. The English Mail-Coach and Joan of Arc.
- Fraioli, Deborah (). Joan of Arc: The Early Debate. London: Boydell Press,. ISBN 0-85115-880-3. OCLC 48680250.
- France, Anatole. The Life of Joan of Arc.
- Gower, Ronald Sutherland. Joan of Arc.
- Heimann, Nora (). Joan of Arc in French Art and Culture (1700–1855): From Satire to Sanctity. Aldershot: Ashgate. ISBN 0-7546-5085-5.
- Heimann, Nora; Coyle, Laura (). Joan of Arc: Her Image in France and America. Washington, DC: Corcoran Gallery of Art in association with D Giles Limited. ISBN 1-904832-19-9.
- Le Brun de Charmettes, Philippe-Alexandre (). Histoire de Jeanne d`Arc (în French). Paris: ED. Artus Bertrand. OCLC 8443774.
- Le Brun de Charmettes, Philippe-Alexandre (). Smith, Audin, ed. L`ORLEANIDE,POEME NATIONAL EN VINGT-HUIT CHANTS (în French). Paris.
- Le procès de condamnation et le procès de réhabilitation de Jeanne d'Arc. L'histoire en appel. trans. Oursel, Raymond. Paris: Éditions Denoël. . OCLC 1823703.
- Meltzer, Francoise (). For Fear of the Fire: Joan of Arc and the Limits of Subjectivity. Chicago: University of Chicago Press. ISBN 0-226-51982-1. OCLC 46240234.
- Pernoud, Régine (). The Retrial of Joan of Arc; The Evidence at the Trial For Her Rehabilitation 1450–1456. trans. J.M. Cohen. New York: Harcourt, Brace and Company. OCLC 1338471.
- Pernoud, Régine (). Joan of Arc By Herself and Her Witnesses. trans. E. Hymans. London: Scarborough House. ISBN 0-8128-1260-3. OCLC 31535658.
- Pernoud, Régine (). Jeanne d'Arc: La Reconquête de la France (în French). Gallimard. ISBN 2-07-040230-4. OCLC 39883861.
- Pernoud, Régine; Clin, Marie-Véronique (). Joan of Arc: Her Story. trans. Jeremy Duquesnay Adams. New York: St. Martin's Griffin. ISBN 0-312-22730-2. OCLC 39890535.
- Quicherat, Jules-Étienne-Joseph, ed. () [1841–1849]. Procès de condamnation et de réhabilitation de Jeanne d'Arc dite la Pucelle. Publiés pour la première fois d'après les manuscrits de la Bibliothèque nationale, suivis de tous les documents historiques qu'on a pu réunir et accompagnés de notes et d'éclaircissements (în French). 1–5. New York: Johnson. OCLC 728420.
- Richey, Stephen W. (). Joan of Arc: The Warrior Saint. Westport, CT: Praeger. ISBN 0-275-98103-7. OCLC 52030963.
- Richey, Stephen W. (). Joan of Arc: The Warrior Saint. Westport, CT: Praeger. ISBN 0-275-98103-7. OCLC 52030963.
- Romm F. (). Загадки Орлеанской девы [Mysteries of The Maid of Orleans] (în Russian). Moscow: ENAS. Arhivat din original la . Accesat în .
- Spoto, Donald (). Joan : the mysterious life of a heretic who became a saint. San Francisco: HarperSanFrancisco. ISBN 0-06-081517-5. OCLC 84655969.
- The trial of Joan of Arc : being the verbatim report of the proceedings from the Orleans manuscript. trans. Scot, W.S. London: Folio Society. . OCLC 1182797.
- Allmand, C. (). The Hundred Years War: England and France at War c. 1300 – 1450. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-31923-4.
- Davis, H.W.C. Medieval Europe.
- Guizot, François Pierre Guillaume. A Popular History of France from the Earliest Times. 3.
- Haaren, John Henry; Poland, A.B. Famous Men of the Middle Ages.
- Lacroix, Paul. Manners, Custom and Dress During the Middle Ages and During the Renaissance Period.
- Lingard, John. The History of England.
- Perroy, Edouard (). The Hundred Years War. trans. W.B. Wells. New York: Capricorn Books.
- Pollard, A.F. The History of England: A Study in Political Evolution.
- Power, Eileen Edna. Medieval People.
- Vauchez, André (). Sainthood in the Later Middle Ages. trans. Jean Birrell. Cambridge: Cambridge University Press. ISBN 0-521-44559-0.
Vezi și
Legături externe
Materiale media legate de Ioana d'Arc la Wikimedia Commons- International Jeanne d'Arc Centre
- Prezentarea filmului "La Passion de Jeanne d'Arc" (imdb.com) 1928
- Ioana d'Arc, Fecioara din Orleans Arhivat în , la Wayback Machine.
- Destinul Ioanei D’Arc – miracol sau complot, 21 aprilie 2009, Georgiana Fefea, Descoperă
- Falsa Ioana d’Arc, 3 august 2013, Simona Lazar, Jurnalul Național
- "Blessed Joan of Arc" (written before her canonization)—1919 version of the Catholic Encyclopedia
- Archive of Joan of Arc materials
- Médailles Jeanne d’Arc, Exonumia: Medallions devoted to Joan of Arc
- Garden of Praise – Joan of Arc
- Catholic Online Saints
- "Joan of Arc"—Encyclopaedia Britannica article
- Site of the Joan of Arc Museum in Rouen, France.
- "A Stirring Icon of Girl Power: A Father and a Daughter Follow the Trail of Joan of Arc"—Article in The Washington Post by Steve Hendrix, 12 October 2008.
- Joan of Arc's Loire Valley Battles on Google Maps
