Revistă de literatură de consum

Revistele de literatură de consum (numite uneori reviste pulp, după termenul din engleză, pulp magazines) se referă la revistele ieftine de ficțiune publicate din 1896 până în anii 1950, în special în Statele Unite ale Americii. O astfel de revistă avea de obicei 128 de pagini și era tipărită pe hârtie ieftină, cu margini zdrențuite.

Coperta Space Science Fiction Magazine din 1957, o revistă de literatură de consum din Statele Unite

Argosy este prima revistă[1] americană de literatură de consum (1882-1978)[2][3] care a publicat, printre alte genuri, și literatură științifico-fantastică, ca de exemplu Claimed sau Citadel of Fear, ambele de Francis Stevens (pseudonimul lui Gertrude Barrows Bennett) în 1918.[4][5]

În 1919 a apărut revista americană de literatură de consum The Thrill Book, care a publicat și scrieri științifico-fantastice. Cele mai notabile creații de acest gen, care au fost publicate în paginile revistei, sunt povestirile lui Murray Leinster sau romanul The Heads of Cerberus de Francis Stevens. Romanul lui Stevens reprezintă una dintre cele mai vechi istorii alternative.[6][7]

Politica editorială a acestor reviste (Thrill Book, Weird Tales) era orientată însă spre povestiri de ficțiune ciudată și ocultă[8] și mai puțin spre povestiri SF.[9] Dezvoltarea publicațiilor științifico-fantastice americane a început în 1926, odată cu fondarea de către Hugo Gernsback a revistei Amazing Stories, care a fost dedicată exclusiv povestirilor științifico-fantastice. Anterior apăruseră reviste dedicate științifico-fantasticului în Suedia și în Germania (Der Orchideengarten),[10][11][12] dar Amazing Stories a fost prima revistă în limba engleză cu orientare exclusivă către genul științifico-fantastic. Gernsback a încurajat publicarea unor povestiri bazate pe realism științific pentru a-și educa cititorii, dar, cu toate acestea, au apărut numeroase povestiri incitante, bazate în mică măsură pe realitate. Între 1928 și 1934 Amazing Stories a apărut însoțită de suplimentul Amazing Stories Quarterly (lansat tot de Hugo Gernsback).[13] În 1929, după ce a pierdut controlul asupra revistei Amazing Stories din cauza problemelor financiare, Hugo Gernsback a fondat revista americană Wonder Stories. În ianuarie 1930 a apărut primul număr al revistei americane Astounding Stories, care a devenit cea mai longevivă publicație de acest gen.[14][15]

În 18 martie 1923 a apărut revista americană Povestiri ciudate (Weird Tales, fondată de J. C. Henneberger și J. M. Lansinger în 1922), dar aceasta s-a axat pe literatură de groază și fantezie.[16] După apariția revistei Amazing Stories, Weird Tales a început să publice povestiri științifico-fantastice scrise de Edmond Hamilton; scriitorul a scris apoi doar povestiri fantastice, iar creațiile literare din subgenul operă spațială (pe care l-a creat împreună cu E. E. Smith)[17] le-a publicat în altă parte (de exemplu în Wonder Stories).[18][19][20]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, penuria de hârtie a dus la o creștere constantă a costurilor, iar cea mai mare parte a revistelor de literatură de consum au fost închise sau au fost publicate în format mic (digest size).[21]

Unii scriitori care au publicat în reviste de literatură de consum:

Reviste de literatură de consum

modificare

Vezi și

modificare
  1. ^ Istoria revistelor de literatură de consum, pulpmags.org
  2. ^ Kathryn Schulz (). „Dead Certainty”. The New Yorker. Accesat în . 
  3. ^ Daniel Niemeyer (). 1950s American Style: A Reference Guide. Lulu.com. p. 248. ISBN 978-1-304-20165-2. Accesat în . 
  4. ^ The Woman Who Invented Dark Fantasy de Gary C. Hoppenstand în Nightmare and Other Tales of Dark Fantasy de Francis Stevens, University of Nebraska Press, 2004, pag. xiii-xiv. ISBN 0-8032-9298-8
  5. ^ Survey of Modern Fantasy Literature de Frank Northen Magill, Salem Press, 1983, pag. 287.
  6. ^ Ashley, Mike (1985). The Thrill Book. In Tymn, Marshall B.; Ashley, Mike. Science Fiction, Fantasy and Weird Fiction Magazines. Westport, Connecticut: Greenwood Press. ISBN 0-313-21221-X. pag. 661–664
  7. ^ Murray, Will (2011). The Thrill Book Story. Pulp Vault. Barrington Hills, Illinois: Tattered Pages Press (14). pag. 19
  8. ^ Cătălin Badea-Gheracostea - SFada cu literatura. Ideologie și critică în fantastică, observatorcultural.ro. Adus la 20 octombrie 2017. Accesat la 5 februarie 2019 (ficțiune ciudată, [...] ficțiune ocultă)
  9. ^ Edwards, Malcolm J.; Nicholls, Peter (1995). SF Magazines. In John Clute and Peter Nicholls. The Encyclopedia of Science Fiction (Updated ed.). New York: St Martin's Griffin. p. 1066. ISBN 0-312-09618-6.
  10. ^ Michael Ashley (). The time machines: the story of the science-fiction pulp magazines from the beginning to 1950. Liverpool UP. p. 15. ISBN 9780853238553. 
  11. ^ Paijmans, Theo. „At the dark heart of Lemuria, 1917”. The Black Sun. Accesat în .  more on Strobl
  12. ^ sk John-Henri Holmberg - Inre landskap och yttre rymd, del 1 – science fictions historia från H. G. Wells till Brian Aldiss, 2002, vol. 1, ISBN 91-7018-489-5, pag. 165-167
  13. ^ Bleiler, Everett F.; Bleiler, Richard J. (1998). Science-Fiction: The Gernsback Years. Westport CT: Kent State University Press. ISBN 0-87338-604-3
  14. ^ Edwards, Malcolm; Nicholls, Peter; Ashley, Mike - Articol despre Astounding Science-Fiction la The Encyclopedia of Science Fiction. Adus la 30 noiembrie 2018. Accesat la 12 martie 2019
  15. ^ Primul an (1930) al revistei Astounding Stories of Super Science, archive.org
  16. ^ John Locke, The Birth of Weird' în The Thing's Incredible: The Secret Origins of Weird Tales (Off-Trail Publications, 2018).
  17. ^ Clarke, Sir Arthur C. - Astounding Days. pag. 102–3
  18. ^ Weinberg, Robert. The Weird Tales Story. Berkeley Heights, New Jersey: Wildside Press. pag. 62–78. ISBN 1-58715-101-4
  19. ^ Hamilton, Edmond - „The Island of Unreason” în Wonder Stories, mai 1933)
  20. ^ Edmond Hamilton - The Star Kings, Amazing Stories, septembrie 1947
  21. ^ Ashley , Michael. The history of the science-fiction magazine: the story of the science-fiction magazines from 1950 to 1970, Transformations, Vol. 2 (2005), pag. 3 ISBN 978-0-85323-779-2

Legături externe

modificare
 
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de revistele de literatură de consum


  NODES
eth 1
see 1
Story 8