În criptografie, textul clar este informație necriptată, spre deosebire de informațiile criptate pentru stocare sau transmisie. Denumirea se referă de obicei la informații necriptate în așteptarea introducerii în algoritmi criptografici, de obicei algoritmi de criptare, dar poate însemna și date care sunt transmise sau stocate necriptate („în clar”).

Odată cu apariția calculatoarelor, termenul text clar se extinde dincolo de documentele care pot fi citite de oameni, și înseamnă orice date, inclusiv fișiere binare, într-o formă care poate fi vizualizată sau utilizată fără a necesita o cheie sau alt dispozitiv de decriptare.

Textul clar este folosit ca intrare pentru un algoritm de criptare; ieșirea este de obicei denumită text criptat, aplicându-i-se și denumirea de „text cifrat” când algoritmul este un cifru. Mai rar se spune text codat, denumire valabilă când algoritmul implicat este de fapt un cod. Unele sisteme utilizează mai multe straturi de criptare, iar rezultatul unui algoritm de criptare devine „textul clar” al următorului.

Bibliografie

modificare
  • S. Garfinkel și A Shelat, "Remembrance of Data Passed: A Study of Disk Sanitization Practices", IEEE Security and Privacy, January/February 2003 (PDF) Arhivat în , la Wayback Machine..
  • UK HM Revenue and Customs loses 25m records of child benefit recipients BBC
  • Kissel, Richard, ed. (februarie 2011). „NIST IR 7298 Revision 1, Glossary of Key Information Security Terms” (PDF). National Institute of Standards and Technology. 
  NODES