Ihopulele
Salut!
Wikipedia: Babel
|
Mă numesc Iulian Hopulele, m-am născut în 1966 și locuiesc în Cluj. Sunt de profesie medic.
Am ca hobby fotografia. Imi place mult să călătoresc, atât prin țara mea, cât și prin țara altora. Mă interesează îndeosebi cultura propriului popor, dar și a altor popoare și grupuri etnice - turismul "industrial", nu. Pe lângă acestea, mă mai interesează istoria și protecția minorităților. Timpul și banii constituie însă o limitare serioasă a acestor activități. Necunoașterea limbii maghiare de asemenea.
Am constatat în ultimii ani că România și mai ales Transilvania sunt pline de monumente istorice. Cred că degradarea acestor monumente trebuie împiedicată cât înca mai este timp... Deja pentru multe dintre ele este prea târziu, iar celelalte sunt în general greu de găsit.
Ceea ce pot face eu este să le găsesc, să le fotografiez și să public imaginile pe Wikipedia (cu care abia acum învăț să lucrez). Daca ai idei, și mai ales dacă tu crezi că putem realiza un proiect împreună, te rog să-mi scrii.
În ultimul timp am început să public pe Wikipedia imagini din satele din jurul Clujului - există locuri foarte frumoase și atât de puțin cunoscute, aflate la doi pași de casa ta...
Salut!
-
Conacul din Sânmiclăuş
-
Castelul Bethlen din Criş
-
Biserica fortificată din Biertan, detaliu
-
Lucrări de restaurare la biserica de lemn din Ieud
-
Mănăstirea Voroneţ, Judecata de Apoi
-
Biserica reformată din Aghireşu-Fabrici/ Băgara/ Darolţ
-
Mănăstirea Suceviţa
-
Agriş, comuna Iara
-
Comuna Iara, văzută dinspre Agriş
-
Conac dărăpănat, Pruniş, comuna Ciurila
-
Biserica de lemn, Livada
Legături în domeniul conservării patrimoniului național
Legături utile pentru editare wiki:
Imaginile mele au o rezoluție de 800/600, și sunt oferite sub licența Commons cu menționarea autorului.