frunză
Etimologie
Din latină frōndia.
Pronunție
- AFI: /'frun.zə/
Substantiv
Declinarea substantivului frunză | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | frunză | frunze |
Articulat | frunza | frunzele |
Genitiv-Dativ | frunzei | frunzelor |
Vocativ | frunzo | frunzelor |
- (bot.) organ principal al plantei, care îi servește la respirație, la transpirație și la asimilație, format, de obicei, dintr-o foaie verde (limb) prinsă de tulpină printr-o codiță (pețiol).
- Creangă cu frunze verzi.
Sinonime
- (pop.) foaie
Cuvinte compuse
Cuvinte derivate
cuvinte derivate
Locuțiuni
- (loc.adv.) Ca frunza și ca iarba = numeros.
Expresii
- A tăia frunză la câini = a nu avea nici o ocupație serioasă, a pierde vremea fără treabă; a trândăvi
- Frunză verde = început caracteristic al unor cântece populare
Vezi și
Traduceri
organ principal al plantei
|
|