invita

Vezi și : invită

română

Etimologie

Din franceză inviter < latină invitare.

Pronunție

• AFI: /in.viˈta/

Verb

Conjugarea verbului invita
Infinitiv	a invita
Indicativ prezent pers. 1 sg.	invit
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să invite
Participiu	invitat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a ruga pe cineva să se prezinte undeva sau să participe la ceva; a chema; a convoca; a pofti.

   Se invită unul pe altul la petrecere.

   I-a invitat la direcție, la poliție.

2. a soma.

   Te invit să ieși.

Sinonime

• 1: chema, (se) îmbia, (se) pofti, (grecism înv.) (se) proscalisi, convoca, (înv., în Transilv. și Ban.) conchema
• 2: soma

Cuvinte derivate

• invitare
• invitat
• invitator
• invită
• invitație, invitațiune
• reinvita
• reinvitare

Cuvinte apropiate

• învita
• învitare
• învitat

Traduceri

a chema; a convoca

afrikaans: nooi (Afrikaans), uitnooi (Afrikaans) albaneză: ftoj (shqip) catalană: convidar (català), invitar (català) daneză: indbyde (dansk) engleză: invite (English) esperanto: inviti (Esperanto) estoniană: kutsuma (eesti) finlandeză: kutsua (suomi) franceză: inviter (français) galiciană: invitar (galego) germană: einladen (Deutsch) greacă: προσκαλώ (proskaló) (Ελληνικά)

islandeză: bióða (íslenska) italiană: invitare (italiano) japoneză: 誘う (さそう, sasou) (日本語) latină: invitare (Latina) maghiară: meghív (magyar) neerlandeză: noden (Nederlands), inviteren (Nederlands), uitnodigen (Nederlands) papamiento: invitá (Papiamentu) poloneză: zaprosić (polski) portugheză: convidar (português), invitar (português) spaniolă: invitar (español), convidar (español) suedeză: inbjuda (svenska), invitera (svenska) turcă: davet etmek (Türkçe), çağırmak (Türkçe)

Etimologie

Din invita.

Verb

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru invita.

Referințe

• DEX online