ofițer

română

Etimologie

Din poloneză oficer, rusă офицeр (ofițer), franceză officier.

Pronunție

• AFI: /o.fi'ʦer/

Substantiv

Declinarea substantivului ofițer
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	ofițer	ofițeri
Articulat	ofițerul	ofițerii
Genitiv-Dativ	ofițerului	ofițerilor
Vocativ	ofițerule	ofițerilor

1. nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade.
2. titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu.
3. (ieșit din uz) grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad.
4. (pop.) varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus).

Cuvinte derivate

• ofițeraș
• ofițereasă
• ofițeresc
• ofițerește
• ofițerime
• ofițeroi
• subofițer

Cuvinte compuse

• ofițer al stării civile
• ofițer de aviație
• ofițer de infanterie
• ofițer de marină

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• ferito
• oferit

Referințe

• DEX '98 via DEX online