public

română

Etimologie

Din latină publicus, franceză public.

Pronunție

• AFI: /'pu.blik/

Substantiv

Declinarea substantivului public
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	public	publice
Articulat	publicul	publicele
Genitiv-Dativ	publicului	publicelor
Vocativ	publicule	publicelor

1. colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; (spec.) totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc.

Cuvinte compuse

• marele public

Locuțiuni

• (loc.adj. și adv.) În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii.

Traduceri

Traduceri

Adjectiv

Declinarea adjectivului public
	Singular	Plural
Masculin	public	publici
Feminin	publică	publice
Neutru	public	publice

1. care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți.
2. care are loc în prezența unui mare număr de oameni.
3. al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor.
4. (despre persoane) care ocupă o funcție în stat.

Cuvinte compuse

• datorie publică
• drept public
• femeie publică
• forță publică
• grădină publică
• învățământ public, instrucție publică, școală publică
• opinie publică
• viața publică

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online