spațiu
Etimologie
Din latină spatium. Confer franceză espace.
Pronunție
- AFI: /'spa.ʦju/
Substantiv
| Declinarea substantivului spațiu | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | spațiu | spații |
| Articulat | spațiul | spațiile |
| Genitiv-Dativ | spațiului | spațiilor |
| Vocativ | spațiule | spațiilor |
- (fil.; la sg.) formă obiectivă și universală a existenței materiei, inseparabilă de materie, care are aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și exprimă ordinea coexistenței obiectelor lumii reale, poziția, distanța, mărimea, forma, întinderea lor.
- Ce spațiu este între cei doi stâlpi?
- (mat.) mulțime de puncte care prezintă anumite proprietăți.
- întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh; porțiune din atmosferă; întinderea, locul care ne înconjură.
- perspectivă vastă, orizont larg.
- loc, suprafață, întindere limitată.
- limitele între care se desfășoară o acțiune; cadru.
- lungime luată de-a lungul traiectoriei unui corp mobil.
- loc (liber) între două obiecte, distanță, interval.
- (tipogr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) unealtă cu care se realizează acest interval.
- (muz.) interval între liniile unui portativ.
- interval de timp, răstimp.
Sinonime
- 1: depărtare, distanță, interval, (Transilv.) scopot
- 2: cuprins
- 3: văzduh
- 5: zonă
- 8: distanță
- 10: interval
- 11: perioadă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
- geometrie în spațiu
- spațiu aerian
- spațiu cosmic
- spațiu maritim
- spațiu mort
- spațiu verde
- spațiu de siguranță
Traduceri
formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia
|
|
întindere a universului cu excepția atmosferei terestre
|
|