blaireau

franceză

(français)

Etimologie

Din franceza veche blair, care provine din rădăcina francă *blari („înstelat”). Înlocuise franceza veche taisson.

Pronunție

• AFI: /blɛ.ʁo/

Substantiv

blaireau m., blaireaux pl.

1. (zool.) bursuc, viezure

   La chasse du blaireau.

2. (la pictură) pensulă cu păr de bursuc
3. (la bărbierit) perie
4. (argou) imbecil, idiot

   T'es vraiment un blaireau.

Sinonime

• 1: (zool.) (ieșit din uz) taisson
• 4: imbécile, idiot

Cuvinte derivate

• blair
• blaireauter
• blaireautin
• blairelle
• blairotte

Cuvinte compuse

• blaireau américain
• blaireau européen, blaireau eurasiatique, blaireau d'Eurasie, blaireau d'Europe

Vezi și

• mustélidé

Anagrame

• biaurale

Referințe

• CNRTL.fr
• Wiktionary
• Wiktionnaire