bonté

franceză

(français)

Etimologie

Din franceză veche bonté, bunté < latină bonitātem, forma de acuzativ pentru bonitās („bunătate; bunăvoință”). Este echivalent cu bon („bun”) +‎ -té.

Pronunție

• AFI: /bɔ̃.te/

Substantiv

bonté f., bontés pl.

1. bunătate
2. (p.ext.) bunăvoință, bunătate

Cuvinte compuse

• bonté divine

Cuvinte apropiate

• bon

Expresii

• avoir des bontés

Referințe

• CNRTL.fr
• Wiktionary
• Wiktionnaire