clopot
Etimologie
Din slavă (veche) klopotŭ < proto-slavă *klopotъ.
Pronunție
- AFI: /ˈklo.pot/
Substantiv
| Declinarea substantivului clopot | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | clopot | clopote |
| Articulat | clopotul | clopotele |
| Genitiv-Dativ | clopotului | clopotelor |
| Vocativ | '' | '' |
- obiect metalic tronconic, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice.
- Clopotul al unei biserici.
- sunet de clopot.
- piesă în formă de clopot, cu diverse întrebuințări (în industrie).
- capac de sticlă de forma unui clopot, care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc.
- instrument muzical de percuție de forma tubulara, folosit in muzica clasica pentru a produce sunetul clopotului.
Sinonime
- 1: (Olt., Transilv. și Ban.) harâng, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (prin Ban.) zvon
- 3: talangă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- (fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret
Traduceri
obiect metalic rezonant
|
|