deacon

Vezi și : Deacon

engleză

(English)

Etimologie

Din engleză veche diacon, care provine din latină ecleziastică diaconus < greacă antică διᾱ́κονος ‎(diā́konos, „servitor”).

Pronunție

• AFI: /ˈdiːkən/

Substantiv

deacon, pl. deacons

1. (bis.) diacon

   The deacon assists the priest in a church.

Cuvinte derivate

• archdeacon
• deaconal
• deaconate
• deaconess
• deaconise, deaconize
• deaconry
• deaconship
• subdeacon

Cuvinte compuse

• deacon-seat
• permanent deacon
• transitional deacon

Cuvinte apropiate

• diaconate

Verb

Conjugarea verbului to deacon
Infinitiv	to deacon
Prezent simplu pers. 3 sg.	deacons
Trecut simplu	deaconed
Participiu trecut	deaconed
Participiu prezent	deaconing

1. (bis.; muz.) a recita sau a cânta imnuri
2. (în SUA; argou) a împacheta legume și fructe, punând numai cele mai bune deasupra
3. (în SUA; argou) a falsifica
4. (în SUA; zootehn.) a castra, a jugăni

Sinonime

• 3: doctor

Vezi și

• clergyman
• pastor
• priest

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary