ira

Vezi și : iră, îra, Ira, IRA, irá, -irà

română

Etimologie

Din iră.

Pronunție

• AFI: /ˈi.ra/

Substantiv

1. forma de singular articulat pentru iră.

---

bască

(euskara)

Etimologie

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira

1. ferigă

---

catalană

(català)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

• (occidental) AFI: /ˈi.ɾa/
• (oriental) AFI: /ˈi.ɾə/

Substantiv

ira f., ires pl.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

Sinonime

• còlera, ràbia

---

franceză

(français)

Etimologie

Derivat regresiv din verbul aller.

Pronunție

• AFI: /i.ʁa/

Verb

1. forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.

---

italiană

(italiano)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

• AFI: /ˈira/

Substantiv

ira f., ire pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

• furia, rabbia

Cuvinte derivate

• iracondo
• irascibile
• irato
• iroso

---

latină

(Latina)

Etimologie

Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

Declinarea substantivului ira
f.	Singular	Plural
Nominativ	ira	'
Genitiv	'	'
Dativ	'	'
Acuzativ	'	'
Ablativ	'	'
Vocativ	'	'

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

   Dies irae.

Cuvinte derivate

• īrācundē
• īrācundia
• īrācundus
• īrāscor
• īratē
• īrātus

---

occitană

(occitan)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

• AFI: /'iro/

Substantiv

ira f.

1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

---

portugheză

(português)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

• cólera

Cuvinte derivate

• arreminar-se
• iracúndia

---

spaniolă

(español)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
2. enervare, iritare

Sinonime

• 1: enojo, furia

Cuvinte derivate

• airar