pecete
Etimologie
Din slavă pečatĩ.
Pronunție
- AFI: /'pe.ʧe.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului pecete | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | pecete | peceți |
| Articulat | pecetea | pecețile |
| Genitiv-Dativ | peceții | peceților |
| Vocativ | peceteo | peceților |
- placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafață este gravată o monogramă, o emblemă etc. și care, aplicată pe ceară roșie sau cu tuș pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate și de integritate; p. ext. ștampilă.
- ceară roșie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete; semn imprimat prin aplicarea unei peceți pe un document, pe un obiect etc., sigiliu.
- (fig.) semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat.
- (înv. și reg.) aprobare, rezoluție sau ordin în scris, întărit cu o pecete.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- Închis (sau ferecat) cu șapte peceți = cu neputință de aflat; de nepătruns; interzis, oprit
Traduceri
ștampilă
|
|