plug

română

Etimologie

Din slavă (veche) plugŭ.

Pronunție

• AFI: /plug/

Substantiv

Declinarea substantivului plug
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	plug	pluguri
Articulat	plugul	plugurile
Genitiv-Dativ	plugului	plugurilor
Vocativ	plugule	plugurilor

1. unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc.
2. arat, plugărit.
3. îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie.
4. (fig.) ogor, pământ; țară.
5. piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă.
6. figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza.
7. (reg.) plugușor.

Cuvinte derivate

• motoplug
• plugar
• pluguleț
• plugușor
• pluguț

Cuvinte compuse

• plug de cărbune
• plug nivelator
• plug pentru șanțuri
• plug de zăpadă

Expresii

• De la coarnele plugului = de la țară
• Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online