ramură
Etimologie
Din ram (< latină rāmus), din pl. ramuri, de unde s-a abstras un singular.
Pronunție
- AFI: /'ra.mu.rə/
Substantiv
Declinarea substantivului ramură | ||
f. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | ramură | ramuri |
Articulat | ramura | ramurile |
Genitiv-Dativ | ramurii | ramurilor |
Vocativ | ramură, ramuro | ramurilor |
- (bot.) fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă.
- O ramură de măr.
- (zool.) fiecare dintre ramificațiile coarnelor cerbului și ale căpriorului.
- (geogr.) diviziune (secundară) a unui curs de apă principal, subîmpărțire a unui masiv muntos etc.
- (anat.) diviziune a unei artere, a unui nerv etc.
- (fig.) ramificație a unei familii, a unui popor.
- (fig.) diviziune, sector al unei discipline științifice, al unei activități practice etc.
Sinonime
- 1: (bot.) cracă, creangă, (rar) ram (înv. și reg.) stâlp, (reg.) ratină, rază, (Transilv.) cloambă, (Transilv., Bucov. și Olt.) crac
- 6: branșă
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Cuvinte apropiate
Vezi și
Traduceri
fiecare dintre ramificațiile unei tulpini de plantă
|
|