străin

română

Etimologie necunoscută. Probabil din latină extraneus.

Declinarea substantivului străin
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	străin	străini
Articulat	străinul	străinii
Genitiv-Dativ	străinului	străinilor
Vocativ	străinule	străinilor

persoană din altă țară

Declinarea adjectivului străin
	Singular	Plural
Masculin	străin	străini
Feminin	străină	străine
Neutru	străin	străine

care face parte din populația altei țări decât aceea în care se află sau trăiește; care este originară din altă regiune, localitate etc. decât aceea în care se află sau locuiește, trăiește.
care aparține unei naționalități ce nu formează, în cadrul unui stat, o minoritate națională.
(despre țări, locuri) care este altul decât cel de origine al cuiva.
care aparține sau este propriu altui popor decât cel al persoanei despre care este vorba.
care nu se află în relații apropiate (de rudenie sau de prietenie) cu cineva; (p.ext.) care este sau se simte stingher.
înstrăinat (sufletește), depărtat de...
care este în afară de preocupările sau de interesele cuiva.
care nu are nici o legătură, nici o contingență cu ceva, care este departe de ceva.
(despre obiecte) care nu este proprietatea sa, care aparține altuia.
care este de altă natură, are alte particularități decât mediul în care se află.
neobișnuit; bizar.

(loc.adv.) Prin (sau printre, în) străini = departe de casă, între oameni necunoscuți, neprietenoși.

din altă țară

neobișnuit, bizar