toca

română

Din latină *toccare.

(v.tranz.) a tăia în bucăți foarte mărunte.
(v.tranz.) (fig.) (fam.) a cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi.
(v.tranz.) a duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească.
(v.intranz. și tranz.) a bate, a ciocăni, a lovi.
(v.intranz. și tranz.) (fig.) a flecări, a sporovăi.
(v.intranz.) a bate toaca.
(v.intranz.) (despre o armă) a bubui la intervale dese; a păcăni.
(v.intranz.) (despre păsări) a produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului.

A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi
A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost
Unde popa nu toacă = foarte departe